Fostul idol din Ștefan cel Mare, Claudiu Niculescu, a marcat astăzi două goluri împotriva fostei sale echipe ajutându-și actuala formație, U Cluj, să se impună pe terenul bucureștenilor. Niculescu nu s-a bucurat la cele două goluri marcate, iar fanii alb-roșii au apreciat acest lucru și l-au aplaudat pe fostul atacant al „câinilor.
Niculescu spune că nu s-a simțit tocmai confortabil marcând împotriva lui Dinamo, precizând că la finalul partidei nu și-a putut ține în frâu emoțiile.
„Un rezultat surprinzător… având în vedere că „U” e nou-promovată și că aici suntem mulți de la Dinamo… Sunt puțin emoționat, mi-e greu. Astăzi, cu un ochi plâng și cu altul râd, pentru că am câștigat împotriva echipei mele de suflet. Dar am dovedit că sunt un jucător profesionist. Nu sunt niște goluri triste, dar nu mă pot bucura pentru ele. Mi-au dat lacrimile la finalul meciului. Dacă stau bine să mă gândesc, probabil că a fost ultimul meu meci oficial pe acest stadion… așa cred. De asta am fost așa emoționat. Probabil că a fost ultimul meu meci pe stadionul pe care am obținut cele mai mari performanțe. Dipă 10 ani am făcut un pas spre vestiarul lui Dinamo și abia apoi spre cel al oaspeților. Sunt convins că Dinamo va lua campionatul”, a declarat Claudiu Niculescu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER