Cele mai bune 20 de naționale de baschet masculin din lume, cărora li s-au alăturat încă patru, grație wild-cardurilor (GerÂÂmania, Liban, Lituania, Rusia), vor lupta în Turcia pentru titlul mondial.
O competiție în care principalele favorite sunt deținătoarea titlului, Spania, și campioana olimpică SUA. Două echipe fără câteva dintre piesele de calibru, dar care împart tinerețea lotului aliniat în competiție și ambiția de a cuceri supremația mondială. Venite în Europa cu echipa a doua, fără niciunul dintre jucătorii care cucereau aurul olimpic la Beijing în 2008, SUA sunt în căutarea unei alte generații de vis.
În lipsa unor nume precum LeBron James, Wade sau Howard, toată atenția este centrată pe „lupii” tineri. Se remarcă Kevin Durant, starul lui Thunder, de 21 de ani, 2,06m și 104kg, așteptat să iasă la rampă, după ce în NBA și-a adjudecat titlul de cel mai promițător tânăr jucător. Spania, fără Gasol Campioni mondiali en-titre, ibericii doresc să închidă un deceniu senzațional printr-un alt mare succes. Fără cel mai importat jucător, pivotul Pau Gasol (LA Lakers), antrenorul Sergio Scariolo mizează pe Sergio Llull, Juan Carlos Navarro, dar și pe conducătorul de joc al celor de la Barcelona, Ricky Rubio, puștiul de 19 ani desemnat „Promisiunea anului în Euroligă”.
Grupa A (Kayseri): Serbia, Argentina, Australia, Iordania, Germania, Angola
Grupa B (Istanbul): Croația, Brazilia, Tunisia, Slovenia, Iran, SUA
Grupa C (Ankara): China, Turcia, Rusia, Puerto Rico, C. de Fildeș, Grecia
Grupa D (Izmir): Lituania, Liban, Franța, Spania, Canada, N. Zeelandă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER