Patronul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a comentat parcursul lamentabil al echipei sale, „încununat” de un eșec cu Unirea Urziceni, formație în pragul destrămării. Omul de afaceri a spus că a produs toate condițiile pentru ca echipa să aibă rezultate, dar acestea nu apar. Porumboiu a mai adăugat că nu înțelege randamentul slab al unor jucători care anul trecut erau în mare formă.
„Greșesc că acord credit în continuare unor oameni. Nu vreau să dau vina pe arbitraj, dar ieri am avut penalty clar la Urziceni, se vedea și pe de altă planetă.
E vorba de alte motivații. Echipa e vlăguită, avem cel mai bun preparator fizic din lume, nutriționist, meniuri speciale aduse din Spania, avem de toate, dar nu avem puncte și joc. Preparatorul fizic zice ca e cel mai bun din lume, a lucrat cu Eto’o. Nu avem răutate, nu e posibil ca o echipă de pe locul 3 cu șanse reale la titlu sezonul trecut să joace asa cum joacă. Mi-e jenă să vă spun pe ce prima au jucat. Așa au avut și cu Steaua, și cu Lille. Mă uit la Milanov, zici că e împăiat. Echipa nu are prospețime. Nu avem posesie, nu pasăm. Nu pot să joci doar pe Pouga. Iau în calcul despărțirea de toată lumea. Orice variantă e posibilă. De la meci la meci ne înecăm.
Arbitrii au temă, știu sigur că cineva le-a spus asta. Am și probe, dar mai aștept. Antrenorii au crezut că dacă vin din Spania cu două retete în geantă, rezolvă totul. Fotbalul romanesc este tacticizat, am crezut că ei se vor schimba”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER