US Open a debutat aseară cu un mare semn de întrebare. Va reuși Rafael Nadal să câștige primul turneu de Grand Slam la Flushing Meadows? Acesta este trofeul de anvergură care lipsește din palmaresul „Matadorului”, poate și din cauza stilului său, neadaptat suficient la ciment.
Americanii așteaptă mai mult ca niciodată o finală între Rafael Nadal și Roger Federer în ultimul Grand Slam al anului. Explicabil, am spune noi, în condițiile în care cei mai buni tenismeni ai lumii nu s-au înfruntat niciodată la Flushing Meadows. Dar cum au ratat Nadal și Federer un duel istoric tocmai la US Open? Răspunsul e simplu: spaniolul nu a trecut niciodată de semifinalele turneului american, fază în care a ajuns de două ori din cele șapte prezențe, în 2008 și în 2009. Și cum titanii tenisului mondial nu s-au aflat niciodată pe aceeași parte a tabloului, nu aveau cum să se înfrunte decât în finală.
Nadal, avantaj în fața lui Federer Rafael Nadal și Roger Federer s-au întâlnit de 21 de ori până în prezent, opt dintre aceste confruntări consumându-se în turnee de Grand Slam (șapte în finală). Spaniolul este în avantaj în ambele cazuri. Numărul unu mondial nu face însă o obsesie din a câștiga US Open, insistând că nu-și va da viața pentru a câștiga singurul trofeu mare care-i lipsește. „Îmi doresc să joc foarte bine la US Open și sper într-o șansă de a câștiga, dar nu fac o obsesie din acest lucru. Sunt mult mai fericit cu tot ce am făcut până în prezent, cu toate titlurile pe care le-am câștigat. Mult peste ce am visat acum cinci-șase ani”, a declarat Nadal, care are opt titluri de Grand Slam la activ (5 – Roland Garros, 2 – Wimbledon, 1 – Australian Open). Spaniolul va intra azi în competiție, în compania rusului Teymuraz Gabashvili.
Meciuri directe Nadal – Federer la turneele de Grand Slam
Australian Open 1-0
Roland Garros 4-0
Wimbledon 1-2
US Open 0-0
Bilanț general 6-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER