Dorel Stoica se desparte de Steaua, însă nu se va antrena azi cu Universitatea, așa cum Ilie Dumitrescu a declarat într-o conferință de presă. Mijlocașul în vârstă de 31 de ani spune că va merge astăzi la stadion pentru a-și strânge lucrurile și pentru a-și lua rămas bun de la foștii săi colegi de vestiar.
„Mă duc la stadionul Steaua, îmi voi lua saluta colegii, îmi voi strânge echipamentul și îl voi preda. Pot să mai stau la Steaua dacă nu sunt dorit de antrenor? Vis-a-vis de Universitatea Craiova, normal că îmi doresc să mă antrenez acolo, deoarece această echipă a fost de la început în sufletul meu, dar nu mai are rost să vorbim acum de ce am ajuns la Steaua.
Sper că în cel mai scurt timp mi se va rezilia contractul și mă voi antrena în cel mai scurt timp cu Universitatea Craiova. Am fost prea atașat de ‘nea Piți? Ce era să fac? Acest om m-a ajutat foarte mult în carieră. Oricum, vreau să știți că eu am încercat să-mi fac datoria la Steaua cât am putut mai bine. Cum va fi meciul Craiova-Steaua din retur? Ce pot să vă spun e că va fi o partidă pe cinste
Nu vreau să polemizez cu domnul Ilie Dumitrescu, deoarece dânsul e antrenor și eu sunt fotbalist și eu cred că așa este mai bine, ca eu să vorbesc numai pe teren, nu prin presă și la televizor”, a declarat Dorel Stoica pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER