Simona Halep a fost la două mingi de a furniza prima mare surpriză a turneului de Grand Slam de la US Open, să o elimine pe Jelena Jankovic, numărul 5 mondial. Românca a cedat însă pe final, 4-6, 6-4, 5-7. Mai departe merge Alexandra Dulgheru, care a surclasat-o pe Julie Coin, scor 6-3, 6-1.
România nu a început tocmai fericit la US Open. Monica Niculescu și Edina Gallovits au părăsit rapid competiția, luni seara, la prima reprezentație. Ieri, în jurul orei 18:00, alte trei reprezentante au pășit, pe terenuri diferite, pe cimentul de la Flushing Meadows. Ne-am pregătit, așadar, pentru „tenis minut cu minut”. Debutul este dureros: Dulgheru – Coin 0-2, Cîrstea – Arvidsson 1-4, Halep – Jankovic 0-3. Chiar să rămânem fără nicio reprezentantă din cinci variante? Sorana continuă să fie doar o umbră a jucătoarei care o învingea anul trecut pe Carolina Wozniaki și pierde fără drept de apel, 1-6, 2-6. Dulgheru se redresează rapid, preia inițiativa și nu o mai cedează până în final: 6-3, 6-1. Avem în fine o reprezentantă în turul secund. Surpriza vine de pe Arthur Ashe, arena centrală.
Și Bollettieri este extaziat Simona Halep, la prima apariție la US Open, cedează primul set în fața sârboaicei, cu 4-6, dar face spectacol. Câștigă nu mai puțin de trei game-uri pe serviciul finalistei de acum doi ani și numai experiența dictează în deznodământul primului act, adjudecat de Jankovic cu 6-4. Necunoscută de publicul american, românca rupe tot mai des ropote de aplauze. Simona își îmbunătățește jocul de la minge la minge, capătă și mai multă încredere și dintr-un foc sare la 4-0. Însuși marele Nick Bollettieri este extaziat de prestația reprezentantei noastre, în timp ce Jankovic nu mai înțelege nimic. Încearcă să revină, dar Halep își gestionează cu brio avantajul și restabilește egalitatea: 6-4.
Pradă emoțiilor „Decisivul” este de poveste pentru constănțeanca de nici 19 ani. Cele 90 de locuri diferență în clasamentul WTA nu se văd, Halep aleargă de „mănâncă pământul”, iar echilibrul persistă până în game-ul nouă. Când reprezentanta noastră găsește resurse nebănuite, trimite practic orice minge în terenul adversarei și reușește break-ul. Simona se pregătește să servească pentru meci, este emoționată, probabil că nici ea nu se aștepta să ajungă până în acest punct după debutul nefericit. Totul merge relativ OK, până la 30-30, apoi salvează o minge de re-break. Are nevoie de cel mai bun serviciu, care nu-i intră, iar Jankovic lovește decisiv, restabilind egalitatea.
Halep este un car de nervi, simte că pierde ritmul, iar în final cedează din cauza lipsei de experiență. Favorita numărul patru câștigă cu 7-5 în ultimul act, dar românca pierde un meci pe care-l poate privi ca pe o victorie, ca pe o nouă etapă în circuitul WTA. Acum se poate bate cu oricine din lume, viitorul îi aparține.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER