Grupul Renault a inaugurat azi, 1 septembrie 2010, noul sau centru de piese de schimb și accesorii din România. Situat la 28 de kilometri de uzină Dacia de la Mioveni, în perimetrul comunei Oarja, depozitul beneficiază de un amplasament avantajos, în imediată apropiere a Autostrăzii București – Pitești.
Construcția, care acoperă o suprafața de 65.000 m², este cel mai mare centru de distribuție a pieselor de schimb și accesoriilor de care dispune Grupul Renault în afară Franței. Aici sunt stocate peste 70 000 de referințe (tipuri de piese), ceea ce acoperă necesarul atât pentru ansamblul gamei de modele Dacia cât și pentru modelele Renault și Nissan comercializate în România.
Încă din fază de proiectare, noul centru, care dispune de 160 de salariați, a fost conceput ținând cont de nevoile de dezvoltare ale mărcii Dacia dincolo de orizontul anului 2015. Centrul va asigură alimentarea cu piese de schimb de origine a rețelei comerciale Dacia, Renault și Nissan din România, precum și aprovizionarea rețelelor comerciale Dacia din alte 33 de țări. Activitatea de export reprezintă aproximativ 40% din cifră de afaceri totală a centrului.
Construcția a fost concepută pentru a răspunde tuturor normelor europene în materie de protecție a mediului, de protecție anti-incediu și anti-seism.
„Noul centru de distribuție a pieselor de schimb și a accesoriilor de la Oarja vine să consolideze rolul major pe care România îl joacă în cadrul Grupului Renault. El va contribui la ameliorarea serviciilor post-vânzare ale Grupului Renault, asigurând disponibilitatea și livrarea în cel mai scurt timp a pieselor de schimb de origine”, a declarat Jacques Daniel, Director Post Vânzare Grup Renault.
În cazul unei comenzi de urgență, centrul este capabil să asigure în mai puțin de 36 de ore aprovizionarea cu piese din stoc pentru orice client din rețeaua Dacia, Renault Și Nissan din România.
Cifre cheie: Suprafata depozitului : 65 000 m² Durata constructiei : 12 luni (martie 2009 – martie 2010) Cheiuri de încarcare /descarcare : 30 Trafic camioane pentru încarcare/descarcare piese: 64/zi Numar referinte (tipuri de piese) : 70 745, din care 31 080 în stoc Numar salariati : 160 Mijloace manutanta : 35, din care 20 motostivuitoare Numar clienti : 110 în Romania, 53 la export, în 33 de tari Pondere export în Cifra de Afaceri : 40% Termen livrare comanda de urgenta (Romania) Top 3 cele mai vandute piese: 1. filtrele de ulei : circa 235 000 piese/an 2. jantele : circa 87 000 piese /an 3. filtrele de aer : circa 82 000 piese /an
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER