Antrenorul celor de la FC Vaslui, Juan Lopez Caro, a declarat că nu are nicio intenție de a părăsi cârma echipei patronate de Adrian Porumboiu. Tehnicianul iberic a precizat că vrea să i se dea timp să contstruiască o echipă puternică la Vaslui.
„Nu vreau să am un conflict cu nimeni, niciodată n-am avut în carieră. Nu vreau să am nici cu domnul Porumboiu, nici cu FC vaslui. Eu vreau să-mi fie respectate drepturile. Nu vreau să renunț sub nicio formă la postul de antrenor principal la Vaslui. Vreau să mă lase să muncesc.Am făcut programul cu toată lumea, cu căpitanul echipei. Nu vreau să am conflicte cu nimeni, eu vreau doar să fiu respectat”.
În altă ordine de idei, Caro a precizat că a făcut programul echipei cunoscut tuturor și că are dovezi în acest sens. Fostul antrenor al lui Real Madrid a declarat că vrea doar să i se respecte drepturile și să fie lăsat să-și facă treaba.
„Am să prezint un document prin care am să demonstrez că am făcut programul cu toată lumea. Nu vreau să renunț la acest contract. Vreau să mi se respecte drepturile și să-mi fac meserie.
De jucători nu mă simt trădat, am tot sprijinul lor. Fiecare ce vrea și se definește prin asta. M-am purtat cât se poate de civilizat cu toată lumea.Puteți vorbi cu actualul președinte de la Real Madrid, să-l întrebați de mine. O să vă spună numai lucruri frumoase despre mine. O să respect orice decizie, dar eu nu vreau să renunț, sub nicio formă.
Respect părerile tuturor, dar eu sunt un profesionist și nu vreau să intru în polemică cu nimeni. Nu vreau să spun decât că în acest contract există o clauză care ne impune să-l respectăm. Nu vreau să vorbesc nimic despre acest subiect, se pot face interpretări. Vreau să mi se respecte drepturile.Eu am venit cu multe iluzii și mi le mențin. Vreau să fac o echipă, dar cer să mi se dea timp pentru asta. Sunt foarte multe posibilități de a recupera ce am pierdut până acum. Într-adevăr, am început campionatul foarte prost, dar putem recupera. Fac din nou apel să fiu lăsat să-mi fac treaba.Ceea ce am discutat cu președintele Porumboiu despre contract, rămâne între noi. Avem o clauză de confidențialitate și vreau s-o respect”, a spus Juan Lopez Caro la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER