Sorin Frunză va semna azi un contract pe doi ani cu Rapid, care s-a „înfruptat” și ea din dezastrul de la Urziceni. Mijlocașul spune că este fericit de alegerea făcută și, deși l-au mai vrut Steaua, Târgu Mureș și FC Vaslui, afirmă că a ales să vină în Giulești, convins fiind de Marius Șumudică. Mutarea fusese anunțată de cotidianul nostru, în premieră, încă de miercuri.
Sorin, ești rapidist de mic? (râde). Nu, aș minți dacă aș spune asta. Oricum, nici suporterilor nu le-ar plăcea să audă o asemenea „vrăjeală” și pe urmă să joc execrabil. Sunt doar un profesionist și voi da totul pentru Rapid, așa cum am dat totul și pentru Urziceni. Abia aștept să semnez contractul mâine (n.r. – azi), când voi veni de la Galați.
Cum de n-ai ajuns și tu la Steaua cu tot „lotul Urziceni”? Pentru că n-am vrut! Să știi că am avut și eu ofertă, ca restul băieților, dar am refuzat pentru că nu mi-au convenit condițiile din Ghencea. Vreau totuși să le mulțumesc celor de la Târgu Mureș, care m-au contactat primii și care au avut mare răbdare cu mine până m-am decis. Rapid are totuși alte obiective și nu puteam să-l refuz pe Marius Șumudică. El m-a vrut foarte mult în Giulești.
Care e obiectivul tău? Păi, dacă am rămas în București, cred că e clar: titlul și participarea în Liga Campionilor cu Rapid! Am vorbit deja cu foștii colegi care au plecat de la Urziceni la Steaua și le-am spus că nu scapă de mine, așa cum au crezut. Ne batem în continuare pentru supremație. Chiar dacă ei au mers mai mulți acolo, nu le va fi ușor cu noi.
„Maftei m-a sfătuit să vin!”
Cu cine te-ai consultat înainte să vii la Rapid? Am vorbit mult despre Giulești cu „fratele meu”, Vasile Maftei, cu care am stat un an și jumătate în cameră la Urziceni. El mi-a spus să mă duc fără rețineri, pentru că n-o să-mi pară rău. Suporterii au fost un alt factor determinant. Chiar l-am întrebat pe Vasile cum de se aude atât de bine galeria. Ți se face pielea de găină când intri pe Giulești!
E adevărat că ai renunțat la bani ca să vii la Rapid? Da, am renunțat la aproximativ 70.000 de euro pentru a deveni liber, dar asta a fost. Nu-mi pare rău. Le mulțumesc celor de la Urziceni pentru ce au făcut pentru mine și familia mea în anii trecuți. Acum voi sta doi ani la Rapid și abia aștept să încep de mâine (n.r. – azi) antrenamentele la Pro Rapid. Nu mă tem de concurența cu Cesinha. Cel mai în formă va juca. Mă voi integra ușor, vorbesc deja cu Lazăr și Marius Constantin.
8.000 de euro pe lună va încasa Sorin Frunză (32 de ani) în cei doi ani de contract
„Îl aștept la Rapid și pe Maftei. Nu las pe nimeni în cameră cu mine, îl aștept pe el. O să-i pun «ocupat» pe patul de la ProRapid”, Sorin Frunză, mijlocaș Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER