Laurent Blanc nu a găsit încă jucătorul demn să poarte banderola de căpitan al naționalei „cocoșilor”. Franța – Belarus se dispută azi, pe „Stade de France”, fiind primul meci oficial al noului selecționer.
„Vreau să câștigăm azi partida cu Belarus, dar cel mai important pentru mine este să câștigăm din nou inimile fanilor”, spunea Blanc ieri, în ziua premergătoare meciului cu Belarus. Înainte de toate, obiectivul lui Blanc este să reabiliteze imaginea echipei naționale, care a suferit mult după scandalul de la CM 2010, însă pentru asta are nevoie de un lider în teren, jucător pe care selecționerul nu l-a identificat încă.
Presa din Franța îl lua ieri peste picior pe Blanc, atrăgând atenția asupra faptului că tehnicianul nu a fost în stare să găsească un jucător capabil să poarte banderola de căpitan. „Blanc promite să câștige tot, dar n-are căpitan în teren. Poate îl va găsi până la calificările pentru CM 2014”, a scris ieri site-ul leparisien.fr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER