Alexandra Dulgheru a urcat, joi noaptea, în turul III la Flushing Meadows, după 7-6, 6-1 cu Sofia Arvidsson, și se pregătește pentru un meci cu finalista de la Wimbledon, Vera Zvonareva.
Turul III la Roland Garros, turul III la Wimbledon, iar acum aceeași fază și la US Open. În plus, Alexandra Dulgheru a mai făcut și un salt de 25 de locuri în 2010 WTA, bilanț care îi asigură deja titlul neoficial de cea mai bună jucătoare din România în acest an.
După ce a eliminat-o și pe Sofia Arvidsson, Dulgheru va disputa în această seară un meci de gală cu Vera Zvonareva, una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului. „Rusoaica este favorită, dar și Alexandra are șansa ei. Dacă le-a bătut pe Dementieva și pe Safina și a jucat trei seturi cu Stosur, înseamnă că se poate orice. Prin clasamentul pe care îl are, a început să dispute tot mai multe meciuri cu jucătoare din Top 10, iar cu cât sunt mai multe, cu atât crește valoarea ei. Zvonareva este o jucătoare foarte bună, iar dacă Alexandra câștigă, este fantastic. Până acum, rezultatele au fost oarecum normale, din turul III e frișca!”, ne-a declarat Adrian Marcu, unul dintre cei doi antrenori ai Alexandrei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER