De ieri, Helder (foto) e bănățean cu acte în regulă, însă nu poate uita modul în care a fost tratat de Ioan Andone! Pentru că n-a apucat să stea la Dinamo decât trei luni, timp în care a prins banca roș-albilor doar de două ori, fiind o singură dată titular, Maurizio Helder da Silva s-a orientat rapid către echipa de pe Bega, formație care l-a mai curtat o dată în vară. Fostul dinamovist a ajuns miercuri la Timișoara, iar ieri a efectuat deja primul antrenament cu trupa lui Vladimir Petrovic. „Sunt fericit că am făcut această alegere. Știu că m-au mai dorit și astă-vară, dar eu am fost sfătuit s-o aleg pe Dinamo”, a povestit Helder.
Despre perioada petrecută la Dinamo, sud-americanul nici nu vrea să-și mai amintească: „E cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, acela să plec de acolo. Eu și Dinamo n-am fost compatibili, așa că e mai bine că mergem fiecare pe drumul său. Nu vreau să-mi mai amintesc niciodată prin ce am trecut acolo. Sper ca Timișoara să fie salvarea mea”, a încheiat brazilianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER