Naționala României a remizat aseară cu regina Europei, Muntenegru, 9-9 (3-3, 1-3, 4-1, 1-2), în ultimul meci din Grupa A, dar ratează calificarea în barajul către semifinale, încheind „Grupa morții” pe locul al patrulea. Trupa lui Istvan Kovacs va juca acum pentru locurile 7-10.
În 2008, la Malaga, în finala Campionatului European, am avut neinspirata alegere să mă așez într-un sector care despărțea fanii sârbi de suporterii muntenegreni. Realizați probabil volumul decibelilor din arenă sau chipurile învrăjbite ale fraților din apă și din tribune. Într-un alt sector al bazinului din Andaluzia, câțiva membri ai naționalei României schițau grimase de mirare, admirație și respect. „Oare le vom strica vreodată ploile acestor băieți?!”, se întrebau băieții la finele meciului câștigat de Muntenegru, nou-înființata pe-atunci redută (6-5). Aseară, toată redacția ProSport a fost conectată la marea încercare. Aceiași tricolori, plătiți pe o lună de vară cu 750 de lei de om, au fost extrem de aproape să mângâie visul de-acum doi ani. Era condiția de bază pentru accesul în barajul către semifinale. Și a părut palpabil.
La 8-8 au ratat un „om în plus” Un prim sfert perfect (3-3), cu apărare agasantă și arțăgoasă, una care le-a făcut zile fripte lui Gojkovic și celorlalți poloiști cu terminații în „ici”. Ici-colo câte-o răbufnire de orgoliu a ex-iugoslavilor, cu bijuterii rare, neînțelese de defensiva tricoloră (4-6, sfertul doi). În rest, Iosep i-a trimis marelui Sefik învârtite pe la „coarne”, Stoenescu a pus bariere, iar cei doi arbitri au continuat să dea eliminări pe capete României la cel mai mic contact fizic. „Cred că nu e cazul să ne lamentăm pentru arbitraj. Așa jucăm noi! Fizic”, ne-a spus căpitanul Cosmin Radu la finalul unui meci în care momentul-cheie s-a petrecut la 8-8, pe atacul nostru, când mai erau 80 de secunde. În superioritate numerică, tricolorii au ratat situația de om în plus, și pragmaticii muntenegreni au gestionat ca la carte finalul chinuitor. Peste toate, România a arătat ca o echipă ce poate băga la apă orice campioană mondială sau europeană. Pentru asta ne mândrim cu cea mai bună națională masculină tricoloră.
Fluier final, România ratează calificarea și se va bate pentru locurile 7-10
Min. 1 Iose egalează, mai sunt 20 de secunde
Min. 1 Românii aruncă telefonat de la distanță, portarul muntenegrean prinde fără niciun fel de emoție
Min. 2 Janovic aruncă din doi metri și înscrie
Min. 3 Atac al „tricolorilor”, șutul este deviat de portar în corner. Irosim însă o nouă situație de a înscrie, adversarii au atacul
Min. 4 Contraatac pe dreapta purtat de români, faza se transformă în atac pozițional
Min. 5 Atac al „tricolorilor”, aruncăm însă în bară
Min. 5 Danilovic înscrie pe colțul scurt. Este din nou egal
Min. 6 România reușește să reziste eroic în fața atacurilor adverse, însă muntenegrenii par împinși de la spate și de arbitri
Min. 8 A început ultima repriză, Muntenegru are primul atac
Min. 1 Ne apărăm foarte bine și România încheie repriza în avantaj
Min. 1 Anihilăm foarte bine atacul muntenegrenilor, Radu Cosmin înscrie pe contraatac, din poziție centrală
Min. 2 Iosep aruncă senzațional de la mare distanță și aduce egalarea
Min. 2 Plecăm pe contraatac, însă faza se încheie cu un fault în atac
Min. 3 Negrean înscrie după două fente și o aruncare foarte bună
Min. 4 Zlokovic înscrie pe contraatac, din poziție centrală, Muntenegru se distanțează din nou la două goluri
Min. 4 Iosep aruncă de la distanță, mingea atinge apa și trece peste transversală
Min. 6 Stoenescu apără foarte bine, România pleacă pe contraatc. Din păcate, Radu Cosmin aruncă și el în portar
Min. 7 GOL ROMÂNIA! Diaconu aruncă de la distanță, mingea este deviată cu noroc de un adversar, peste portarul muntenegrean
Min. 8 Start pentru partea a treia a meciului, avem din nou atacul. Din păcate, pasăm greșit și Muntenegru ajunge ușor în posesia balonului
S-a terminat și repriza a doua
Min. 1 Muntenegru își mărește avantajul prin Gojkovic, care înscrie din apropiere
Min. 1 Aruncare a muntenegrenilor, Zlokovic deviază cu noroc din apropiere și își aduce din nou echipa în avantaj
Min. 2 Iosep aduce egalarea după mai multe fente și un șut la colțul lung
Min. 3 Bușilă aruncă în portar într-o situație în care România avea superioritate numerică
Min. 4 Diaconu aruncă în forță de pe dreapta, mingea este respinsă în corner
Min. 5 Un contraatac la stânga se transformă în atac pozițional, Radu își încearcă norocul de la distanță, fără succes însă
Min. 6 Muntenegrenii faultează în atac și intrăm în posesia balonului. Negrean aruncă însă în bară și irosim o nouă ocazie de a egala
Min. 6 Matei aruncă de la distanță, însă șutul este slab și portarul advers prinde
Min. 7 Radu Cosmin vine greu să acopere partea stângă, Gojkovic profită și înscrie
Min. 8 A început repriza a doua, avem primul atac
S-a încheiat prima repriză
Min. 1 Atac periculos al muntenegrenului, dar suntem salvați de bară
Min. 1 Românii recuperează foarte bine pe atacul adversarilor, însă Kadar trage în portar
Min. 2 „Tricolorii” pornesc atacul, însă aruncarea de la distanță este blocată de muntenegreni
Min. 3 GOL ROMÂNIA! Bușilă înscrie senzațional. Românul s-a înălțat și aruncat puternic de la distanță, în stânga portarului
Min. 3 GOL Muntenegru! Vukcevic își aduce echipa în avantaj pentru prima dată în acest meci
Min. 4 GOL MUNTENEGRU! Din păcate pentru „tricolori”, Ivovic egalează
Min. 4 GOL ROMÂNIA! Radu Cosmin aduce din nou România în avantaj. Românul a aruncat după ce a câștigat un duel dur cu adversarii
Min. 5 GOL MUNTENEGRU! Janovic aruncă puternic sub transversală
Min. 5 GOL ROMÂNIA! Alexandru Matei deschide scorul, după două fente și o aruncare la colțul lung
Min. 6 O nouă ocazie pentru România, aruncarea este respinsă în corner
Min. 7 Prima ocazie a României, Bușilă aruncă în portar
Min. 8 A început partida, Muntenegru are posesia. Recuperăm și pornim pe atac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER