Tehnicianul echipei Fiorentina, Sinișa Mihajlovici, a declarat într-un interviu acordat Radio Blu că alte cluburi au făcut achiziții importante în această vară, dar la formația sa va reveni în teren, la 31 octombrie, Adrian Mutu, un jucător care poate face diferența.
„Alte cluburi au cheltuit mai mult și au cumpărat jucători foarte puternici, dar asta nu înseamnă că trebuie să câștige: diferența se poate micșora și cu muncă și organizare în teren. În plus, din 31 octombrie îl vom avea la dispoziție pe Mutu, un jucător care are caracter și care cu siguranță poate face diferența pentru noi. Se antrenează foarte bine, dar din când în când îi dăm zile libere, pentru că deși nu recunoaște se află într-o situație foarte dificilă. Deocamdată îl tratez puțin diferit de ceilalți, dar atunci când se va apropia revenirea sa în teren lucrurile se vor schimba„, a declarat Mihajlovici presei din Italia, conform Mediafax.
Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira la finalul lunii octombrie.
56 de zile mai are de așteptat Mutu până când îi va expira suspendarea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER