Rămași prieteni de pe vremea când Hleb a fost împrumutat la Stuttgart, Hleb și Marica se tachinează pe margine disputei dintre Belarus și România, din cadrul Preliminariilor Campionatului European 2012. Internaționalul bielorus susține că a pus un pariu cu atacantul lui Stuttgart cum că România va pleca învinsă.
„Am vorbit cu Ciprian chiar înainte să plecăm în Franța. I-am transmis să nu mai vină în Belarus, că oricum n-are nici o șansa împotrivă unei echipe la care joacă doi de Hleb, eu și fratele meu. A început să râdă și mi-a spus că ne bate singur. Cred că după victoria noastră din Franța nu mai e așa de optimist. Dar, lăsând gluma la o parte, eu zic că francezii sunt în continuare favoriți la calificare. Îi obligă tradiția, palmaresul, au jucători extraordinar, chiar dacă acum trec printr-o fază de reconstrucție severă”, a declarat Hleb
„Imediat după tragerea la sorți, am comentat în vestiar cu Ciprian șansele la calificare. Grupa este foarte echilibrată, cu Franța favorita tuturor calculelor, și cu mai multe echipe de valori aproape egale care se bat pentru locul doi. România rămâne a doua candidată la calificare, dar și noi avem o echipă bună și o să vă punem probleme mari. Am un pariu cu prietenul Marica, sper să-l plătească el la finalul jocului. Mă bucur că-l întâlnesc, am petrecut o perioadă superbă la Stuttgart. Revenind la adversar, Bosnia e o echipă excelentă, cu jucători sclipitori, care și ei au foame mare de rezultate. Nu e o plăcere să-i avem în aceeași grupă. Iar Albania iată că arată acum ce ambiții mari are. Drumul spre Euro va fi foarte anevoios, se vor da bătălii grele”.
„Am început pregătirea meciului cu România imediat după jocul din Franța. Nu mai steam foarte multe despre voi, fiindcă sunt schimbări mari față de precedentele întâlniri. Și pe voi, ca și pe francezi, vă obligă trecutul. Fiindcă eu, până să fim adversari, recunosc că nu știam despre România decât de generația foarte bună din 94, despre Hagi, Popescu și Petrescu, despre Mircea Lucescu, că e un mare antrenor, despre liderii actualei generații, Mutu și Marica. Aaaa, și despre Chivu. Dar până la ora meciului vom ști și de câte ori respirați în 90 de minute. Așa că, Ciprian, fii pregătit pierzi și să plătești pariul!”, , este mesajul lui Hleb pentru internaționalul român, conform site-ului ciprianmarica.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER