Pițurcă semnează în iarnă!** De ce îl amână tehnicianul pe Mititelu?

Redactor:
Daniel Remes
Pițurcă semnează în iarnă!** De ce îl amână tehnicianul pe Mititelu?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă a revenit la Craiova după 15 ani, dar Adrian
Mititelu nu are parte de liniște. Fostul selecționer nu a semnat
contractul cu Universitatea și nici nu are de gând să o facă până
când finanțatorul nu-și îndeplinește promisiunile față de el.

Entuziasmul sosirii lui Victor Pițurcă a trecut. Imediat după
succesul cu Sportul, 1-0, în etapa a șasea din Liga I, problemele
au invadat biroul lui Adrian Mititelu. Actualul antrenor al
Științei refuză să semneze contractul cu Universitatea, motivând că
Mititelu nu și-a îndeplinit promisiunile. Despre ce este vorba? În
primul rând, jucătorii și angajații clubului sunt neplătiți de
patru luni. În total, este vorba de o restanță de circa
700.000-800.000 de euro. Nedorind să strice atmosfera la club,
Mititelu a promis că va achita jumătate din sumă în această
săptămână. În al doilea rând, patronul Craiovei trebuie să-i pună
la dispoziție lui Pițurcă cinci-șapte milioane de euro pentru
transferuri. Și aici, Mititelu a promis să se va ține de cuvânt,
însă doar la iarnă. Iar Piți i-a transmis că tot atunci va semna și
el contractul cu Știința.

Banii vin
de la Patriciu?

Pentru a putea face rost de bani cât mai rapid, Adrian Mititelu a
scos la vânzare acțiunile pe care le deține la Fondul Proprietatea.
Iar primul doritor să le cumpere este Dinu Patriciu. Deși acțiunile
valorează, conform unor surse, 130 de milioane de euro, Patriciu nu
oferă mai mult de 30 de milioane de euro. Când a aflat suma,
Mititelu a spus că nici nu se gândește să accepte oferta, cerând
cel puțin 60 de milioane de euro.

Craiova, neprogramată cu
Pandurii?

Universitatea riscă să fie neprogramată în etapa viitoare dacă nu
îi va plăti fostului ei jucător, Eugen Trică, suma de 20.000 de
euro, reprezentând restanțe salariale. „Eu știu că trebuia să
primesc până astăzi (n.r. – ieri) banii. Și nu i-am primit”, a
declarat Trică, completat de avocatul său, Dragoș Baltă:
„Eugen nu a primit banii și, dacă datoria nu se achită, nu
se poate ajunge decât la neprogramarea Craiovei”. „Nu există
pericolul ca Știința să fie neprogramată. Situația se va
rezolva”,
a declarat președintele Universității, Silvian
Cristescu.

3 ani este durata
contractului pe care îl va semna Pițurcă



Fii primul care află ultimele știri din sport direct pe telefonul
tău mobil! Accesează


m.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×