Președintele Oțelului Galați, Marius Stan, crede că selecționerul Răzvan Lucescu a avut mult ghinion în cele două partide disputate de România în preliminariile Euro 2012.
El spune că în cadrul echipei naționale nu ar trebui să existe antipatii sau simpatii, iar jucătorii să fie selecționați după forma de moment.
„Ne așteptam la mai mult de la echipa națională, ne gândeam că vom lua măcar patru puncte, dar am fost un pic dezamăgiți. E greu de anticipat ce se va întâmpla în următoarele meciuri, în același timp, gândind optimist, de ce să nu putem bate Franța? Cred că dacă vom avea o astfel de mentalitate, putem face un rezultat bun la Paris. În fotbal este posibil orice, de ce să nu piardă două meciuri Franța pe teren propriu, după înfrângerea cu Belarus să urmeze și o înfrângere în fața noastră? Trebuie să sperăm în șansa noastră, mică de altfel, pe care o mai avem. Atunci când ne evaluăm șansele trebuie să fim și realiști. trebuie să ne punem întrebarea cine suntem noi? Dacă Generația de Aur ne-a creat o bucurie imensă, ne-a creat și necazuri. Ștacheta a fost atât de sus ridicată, încât e greu să mai ajungi acolo. Trebuie să ne evaluăm pe noi ca infrastructură, competițiile pe care le organizăm … suntem mai mult decât modești. trebuie să vedem ce avem în campionatul intern, iar aici este mult de discutat”, a declarat Marius Stan la Sptfm.
„În viață în general, fără noroc, nu poți realiza nimic. Răzvan se poate considera un ghinionist, dacă analizăm cele două meciuri de până acum în preliminariile pentru EURO. Am avut atâtea ocazii de gol, dar nu am marcat. În momentul de față ne lipsesc doi oameni care să facă diferența. În linia mediană nu am avut un jucător care să facă diferența, care să creeze superioritatea și cred că Mutu se descrie perfect în această caracterizare. Dar vorbim degeaba de acest lucru pentru că el este încă suspendat. Un selecționer al echipei naționale trebuie să se îngrijească de liniștea din vestiar dar în principal de rezultate. Trebuie să lase de la el, să treacă peste orgoliul său pentru că naționala are prioritate. La selecționata României nu trebuie să existe simpatii sau antipatii”, a mai spus președintele Oțelului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER