Fostul mare portar al Interului, Walter Zenga, i-a dat o puternică lovitură atacantului care tocmai a fost transferat de AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, declarând că Inter a castigat cele mai importante trofee abia după ce el a părăsit echipa..
Ibrahimovic a sosit la FC Barcelona în vara anului 2009, Interul cucerind Liga Campionilor, Cupa Italiei și titlul în sezonul ce a urmat.
„Ibrahimovic a jucat pentru Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, iar acum la Milan, și a făcut-o întotdeauna foarte bine. Este un fotbalist serios care s-a comportat întotdeauna ca un profesionist oriunde a jucat. Dar Inter a castigat toate trofeele importante după plecarea sa.”, a spus Zenga Inter TV.
Zenga, de asemenea, a spus că ar vrea să antreneze formația italiană la un moment dat în cariera sa.
„Într-o zi aș vrea să fiu antrenorul Interului. Este casa mea acolo, am petrecut 22 de ani.”, a mai precizat Zenga.
Fostul tehnician al Stelei a răspuns astfel după ce atacantul a stârnit o dispută atunci când a spus că echipamentul Milanului este mai frumos decât cel al Interului.
„Milan are cel mai frumos echipament. Anul ăsta vom fi peste Inter”, a spus Ibrahimovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER