Mijlocașul Michael Ballack a suferit o fractură la piciorul stâng, sâmbătă, în meciul pe care formația sa, Bayer Leverkusen, l-a terminat la egalitate, scor 2-2, pe terenul formației Hannover 96, internaționalul german urmând să lipsească aproximativ șase săptămâni de pe gazon, informează MEDIAFAX.
„Ballack a suferit o micro-fractură la tibie”, a notat site-ul oficial al clubului, după ce jucătorul a efectuat un control medical, duminică dimineață.
Căpitanul echipei naționale a Germaniei, revenit în această vară la formația din Leverkusen, a fost accidentat într-un duel cu portughezul Sergio Pinto. Mijlocașul care va împlini 34 de ani la 26 septembrie va rata, astfel, următoarele două meciuri ale echipei naționale în preliminariile Campionatului European din 2012, cu reprezentativa Turciei (8 octombrie, Berlin) și cu selecționata Kazahstanului (12 octombrie, Astana).
Ballack nu a putut juca la turneul final al Cupei Mondiale din 2010, deoarece suferise o accidentare la glezna dreaptă, în timpul unui meci disputat cu fosta sa echipă Chelsea Londra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER