Pe lângă înfrângerea cu Unirea Urziceni, Ilie Dumitrescu are o altă problemă. Tehnicianul ar putea fi forțat la iarnă să renunțe la doi dintre jucătorii pe care-i consideră importanți în acest moment și asta din cauza lui Gigi Becali, care nu vrea să mai plătească salarii peste 150.000 de euro anual.
Problema salariilor intervine iar la Steaua, asta după ce în perioada cât Victor Pițurcă s-a ocupat de echipă discuțiile privind remunerația jucătorilor dispăruseră. În acest moment, cel puțin doi fotbaliști au intrat în atenția lui Gigi Becali pentru banii pe care-i primesc pe lună de la Steaua. Cei doi sunt Geraldo Alves și Stanislav Anghelov (foto), ambii plătiți cu câte 240.000 de euro anual.
Iarnă decisivă Cu cei doi, conducerea Stelei va purta discuții în acest sens la finalul turului, iar obiectivul șefilor din Ghencea este să-i convingă pe fotbaliști să renunțe la o parte din bani. Problema este însă că atât Geraldo, cât și Anghelov au ajuns la Steaua după îndelungi negocieri referitoare la salariu și este greu de crezut că unul dintre cei doi va accepta reducerea remunerației.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER