Interul lui Moratti a devenit pentru prima dată eficient. Era Mourinho i-a dovedit șefului de pe Meazza că se poate și altfel decât să bage mâna adânc în buzunar. După ce a pierdut peste 1 miliard de euro, din care 730 de milioane au fost acoperiți din buzunarul propriu, Moratti a trecut pe plus. Patronul a câștigat 100 de milioane în ultimul an de pe urma echipei, inclusiv transferuri, participări în cupele europene și drepturi TV și de imagine. Corriere dello sport notează că nerazzurri sunt printre „campioni” și la veniturile din partea UEFA. Topul este dominat de englezi.
174 de milioane de euro au primit cei de la Inter din partea UEFA în ultimii șapte ani de participări în cupele europene, de când există actualul format al Champions League. Analiza celor de la StageUp-sport îi dă însă pe englezii de la Manchester, Chelsea și Arsenal drept campioni ai câștigurilor.
Manchester United (216 million), Chelsea (215) și Arsenal (189) sunt urmate de Inter, iar imediat după vin cei de la Lyon și Barca, cu câte 169 de milioane de euro.
Din Italia, Milan nu ratează primele zece locuri, în timp ce Roma vine abia pe locul 12 la venituri. Cu 92.7 milioane în cinci sezoane, Juve îi suflă în ceafă rivalei din capitală.
195,3 milioane de euro este media veniturilor din partea UEFA reușită de Manchester United, Arsenal, Chelsea și Liverpool în cei șapte ani de Champions Legaue, în noul format
84,6 milioane de euro este venitul produs de cele șapte echipe din Italia care au prins Liga în acești șapte ani: Inter Milano, Roma, Juventus, Fiorentina, Lazio și Udinese.
53,5 milioane de euro este venitul produs de echipele din Spania, dar trebuie ținut cont că Primera a avut nu mai puțin de zece echipe participante în Europa în ultimii șapte ani
Sursa: StageUp-sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER