Ultimele etape au scos în evidență în echipa Brașovului un puști originar din Brăila, dar care și-a făcut junioratul la Școala de Fotbal „Nicolae Dobrin”. Alexandru Chipciu (foto, la minge) a fost adus sub Tâmpa de la Rapid de către Dinu Gheorghe, care i-a intuit calitățile și l-a transferat la Brașov când a plecat din Giulești.
După un debut excelent la „stegari”, Chipciu a trecut în umbră, nefiind utilizat de Lucescu jr și Viorel Moldovan, care au preferat să-l folosească pe Mihai Roman. Contactat de ProSport, mijlocașul a ținut să precizeze că nu a avut emoții la jocul cu „câinii”.
„A fost un meci ca oricare altul, îmi pare rău că nu am câștigat. Am fost peste ei, meritam să luăm cele trei puncte. Ei au un atac bun, dar noi l-am avut pe Robert Ilyeș”, a declarat Chipciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER