Antrenorul lui Basel crede că aducerea lui Cîrțu la Cluj poate fi o sabie cu două tăișuri pentru „feroviari”
Tehnicianul celor de la Basel, Thorsten Fink, nu o consideră pe CFR favorita partidei de mâine. Fosta glorie a lui Bayern Munchen crede că echipa sa și cea a „feroviarilor” vor lupta pentru locul trei în grupă.
„Suntem încrezători, chiar dacă am făcut egal. Se știe că în Ligă nu avem de a face cu echipe slabe și noi vom da totul să învingem”, a declarat antrenorul german. Fink crede că schimbarea lui Mandorlini cu Cârțu și problemele Clujului pot deruta CFR-ul, lucru ce poate fi speculat în favoarea trupei sale. „Nu va fi ușor pentru noi să jucăm cu Cluj datorită schimbării de antrenori. Nu știm în ce sistem va juca; dacă va fi 4-3-3 sau altceva, dar suntem concentrați pe echipa noastră. Știm că în ultimul timp CFR-ul a avut probleme și vom face tot posibilul să profităm de aceasta situație. O schimbare de antrenor nu este neapărat un avantaj pentru o echipă. Mâna lui nu se vede în două zile”, consideră Fink. Îl place pe Bastos Antrenorul ce a adus eventul la Basel sezonul trecut spune că a fost impresionat în mod particular doar de evoluția lui Bastos. „Aș vrea să știu cine joacă, dar pot doar presupune. Sincer, de la Cluj mi-a plăcut în mod deosebit numărul 16 (n.r. – Rafael Bastos)”, a dezvăluit Fink.
Avem o echipă puternică cu multe nume importante și cu lideri de vestiar ce pot face diferența. Acum trei ani ne mulțumeam cu participarea în Ligă, acum vrem să facem perfomanțe. Behrang Safari, fundaș stânga FC Basel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER