Cine are curiozitatea electronică să caute pe net profilurile de facebook ale instituțiilor-tartor din fotbalul românesc o să dea doar peste FRF. Care are vreo doi prieteni neortografici cu care împărtășește sentimente comune. De exemplu, sentimentul de vibrare la relanti pe emoționantul imn „Deșteaptă-te, române!”, fie vorba între noi, mult mai plin de ritm decât jocul naționalei.
Liga lui Mitică nu servește rețele de socializare. Bine, trebuie să și vrea cineva să fie prieten cu cartelul fotbalistic de la Medelin. Deși s-ar găsi amici berechet, începând de la Ionică Serea, nickname „Plic la jambieră”, Penescu zis Mit(icuț)ă și grupul de prieteni conectați la Comisia Centrală de Arbitri. Ba s-ar găsi și niscaiva „friends” de peste hotare, cum ar fi Bernard Tapie. Nu, patronul Stelei nu se conectează la unealta electronică a diavolului. El vine direct la prietena Ligă, cu laptopul în sacoșă.
În cazul în care totuși LPF ar vrea un cont de împrietenire cu cei care nu știu dinainte scorurile din campionat, ar trebui să-și editeze profilul. De exemplu: LPF, nickname „Cooperativa”.
Stare civilă -implicată din ’96 într-o relație de sclavagism.
Copii – de mingi.
Zi de naștere – nu contează, sărbătorim după fiecare etapă.
Oraș curent – suntem peste tot.
Fotografii – cu caracatița Paul.
Legături – necurate.
Videotelevizează cel care sare cu banul.
Perete – la CS Târgoviște.
Și când se deschide fereastra „La ce te gândești?”‘ LPFeisbuc să scrie o provocare: câți jucători să ia Steaua de la Astra, până luni, ca să scoată măcar un egal? Deconectat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER