Mircea Bornescu a revenit pe „Ion Oblemenco” pentru prima dată de când a părăsit-o pe Universitatea Craiova. Goalkeeperul a mai evoluat o singură dată împotriva Științei, tot pentru Rapid, în returul ediției trecute de campionat, în Giulești.
Fanii „juveților” nu au uitat că portarul a jurat iubire eternă culorilor alb-albastre și l-au huiduit copios pe acesta în momentul în care a pășit pe gazon.
Chiar dacă au rămas prieteni cu Mircea BornesÂcu, jucătorii Științei i-au pus gând rău portarului Rapidului. Mihai Dina a declarat, înaintea partidei, că speră chiar să-i dea gol fostului său coechipier. „Nu am mai vorbit recent cu Bornescu. Dacă voi juca mâine (n.r. – astăzi), sper ca eu sau alți colegi să-i dăm gol, să câștigăm, pentru că avem mare nevoie de victorie”, a declarat Dina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER