Sportiva Diana Kovacs a câștigat medalia de argint, la categoria 44 de kilograme, iar Loredana Ohâi a cucerit bronzul categoriei 57 kilograme, la Campionatul European U20 de judo, de la Sofia, care se desfășoară la finalul acestei săptămâni.
Kovacs și-a trecut, vineri, în palmares cea de-a doua medalie de argint europeană, după cea cucerită în 2009, la Erevan. Sportiva legitimată la CSM Baia Mare l-a învins pe Samraoui Myriem (Franța) și pe Bombara Angelina (Italia), având parte apoi de o finală extrem de disputată, pe care a pierdut-o în fața sârboaicei Savic Julijana, în prelungiri.
Sâmbătă, la categoria 57 kg, Loredana Ohâi a ajuns în recalificări, fază în care a câștigat prima luptă, cu croata Andrea Bekici, iar în cea de-a doua, pentru medalia de bronz, a dispus și de suedeza Emma Barkeling, în doar 18 secunde. La 63 kg, Angela Simona Mara a ratat medalia de bronz, fiind învinsă în recalificări de rusoaica Ekaterina Valkova.
La categoria 48 de kilograme, Ana Maria Ghindariu a ajuns până în recalificări, fiind eliminată de britanica Freya Dechastelain, în timp ce Cristina Matei (52 kg) a pierdut în turul doi al grupei B, în fața rusoaicei Darya Predeina.
Delegația feminină a României a încheiat participarea cu două medalii, de argint și bronz, obținute de Kovacs și Ohâi.
La masculin, categoria 55 de kilograme, Florin Daneș a ieșit din primul tur al grupei C, în fața bulgarului Borislav Yanakov, în timp ce la 60 kg, Remus Mircea Lazea a cedat în turul doi al grupei A în disputa cu azerul Vugar Shirinli. De asemenea, la 66 kg, Mircea Bobeică a pierdut în primul tur, cu Ihar Nazaranka (Belarus), iar la 81 kg, Cristian Nedelcu a fost eliminat în turl doi al grupei B, cu sârbul Aleksandar Kukolj.
Ultimii doi concurenți din delegația României sunt Lorand Samel (-100 kg), respective Daniel Natea (plus 100 kg), care vor lupta duminică.
Următoarea competiție de anvergură la U20 pentru sportivii români va fi Campionatul Mondial din Maroc (22-24 octombrie).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER