Manchester a câștigat derby-ul cu Liverpool, iar trupa lui Ferguson e neînvinsă după cinci etape. Berbatov a fost omul meciului pentru „diavoli”, vârful bulgar reușind un hat-trick senzațional (42, 59, 84) în poarta lui Pepe Reina. Atacantul bulgar a devenit, astfel, primul jucător al lui Manchester United care a reușit un hat-trick în poarta „cormoranilor” în ultimii 64 de ani.
„Cormoranii” au avut o tresărire de orgoliu în repriza secundă, când au și reușit să egaleze în doar șase minute (64, 70), grație „dublei” căpitanului Steven Gerrard, însă Berbatov a înscris golul victoriei cu puțin timp înainte de fluierul final și a adus trei puncte mari pentru Manchester.
Liverpool are o singură victorie în cinci etape, iar trupa lui Roy Hodgson e mai aproape acum de zona ‘fierbinte’ decât de cea a cupelor europene.
Manchester United a controlat partida de pe „Old Trafford” și a obținut în final o victorie meritată, care o menține pe podium.
Manchester United: Van der Sar – O’Shea, Vidic, Evans, Evra – Nani (Andreson ’88), Fletcher, Scholes, Giggs (Macheda ’82) – Berbatov (Gibson ’88), Rooney. Antrenor: Alex Ferguson.
FC Liverpool: Reina – Johnson, Carragher, Skrtel, Konchesky (Agger ’82) – Maxi Rodriguez (Ngog ’62), Poulsen, Meireles (Jovanovic’79), J. Cole – Gerrard, Torres. Antrenor: Roy Hodgson.
Manchester – Liverpool 1-0 Berbatov
Manchester – Liverpool 2-2 Gerrard
19-09-2010 – Manchester United 3-2 Liverpool @ Yahoo! Video
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER