Arbitrii care nu sancționează drastic loviturile cu cotul sau brațul în lupta pentru minge precum și protestele jucătorilor vor fi reținuți de la delegări, a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram.
„Având în vedere că există o tendință în creștere privind folosirea neregulamentară a brațelor/coatelor în lupta pentru minge ce duce la periclitarea integrității fizice a adversarului și la rănirea acestuia, precum și o creștere a disputelor cu arbitrul prin dezaprobarea prin vorbe, gesturi și reacții care arată o lipsă de respect la adresa jocului de fotbal, CCA consideră a readuce în atenția cluburilor deciziile UEFA și FRF privind sancționarea fermă și corespunzătoare a acestor abateri.
Astfel, arbitrii au responsabilitatea de a proteja jucătorii de eventualul joc dur al adversarilor, asigurându-se că orice contact care implică folosirea excesivă a forței (și în consecință periclitează integritatea fizică a adversarului) trebuie considerat greșeală gravă și trebuie să aibă ca rezultat o eliminare (cartonaș roșu). Folosirea coatelor în mod intenționat, ca o armă împotriva adversarului, se include bineînțeles în această categorie. Totodată, CCA recomandă tuturor arbitrilor să nu tolereze aceste manifestări de lipsă de respect și să sancționeze în mod drastic în conformitate cu «Legile Jocului» aceste incidente. Arbitrii care nu se vor conforma acestor dispoziții vor fi reținuți de la delegări”, se arată în comunicat.
Președintele Vasile Avram solicită jucătorilor și antrenorilor să ia măsuri pentru stoparea acestor manifestări neregulamentare. „CCA adresează rugămintea tuturor participanților (antrenori, jucători) să ia măsuri pentru: încetarea cu desăvârșire a acestor manifestări, care duc la accidente grave și la indisponibilități de lungă durată, și instaurarea unui climat de respect față de adversar”, se precizează în comunicat.
CCA susține că acest demers este o măsură preventivă privind evitarea accidentărilor grave și a sancțiunilor ferme ce se vor lua.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER