În timp ce problemele au copleșit din nou Steaua, în tabăra celor de la Gaz Metan Craiova domnește optimismul. Antrenorul Ionel Gane (foto) nu-și face iluzii, dar undeva în adâncul sufletului speră că poate produce surpriza în „16”-imile Cupei.
Aveți emoții? Respectăm Steaua, dar numai până la un anumit punct. Suntem optimiști, presiunea e acum pe Steaua. Nu ne e frică de ei. Emoții sunt și e bine să fie, dar niciodată frică.
V-ați antrenat și pentru penalty-uri? Da. Anul trecut, cu Ceahlăul, ne-am calificat la penalty-uri, anul acesta, la Hunedoara, la fel, deci se poate spune că suntem avantajați dacă ajungem la penalty-uri.
„Edi va fi ajutat”
Vă este favorabilă situația de la Steaua? Dacă ne avantajează sau nu, vedem mâine (n.r. – azi). Steaua are ceva probleme, dar e normal, când investești mult și nu apar rezultate, să vină și astfel de situații. Totuși, noi nu trebuie să ne pierdem capul, să credem că suntem superiori, pentru că la Steaua sunt jucători cu experiență.
Ce îți spune numele Iordănescu? Când spunem Iordănescu, ne gândim cu toții la nea Puiu. Acum se ocupă băiatul lui de Steaua, e o situație dificilă. Cred că Edi va fi ajutat de cineva.
Sper ca suporterii să ne susțină, pentru că și noi suntem echipa orașului și se știe ce atmosferă se creează când joacă Steaua la Craiova Ionel Gane, antrenor Gaz Metan CFR Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER