Mijlocașul formației Rapid, Ovidiu Herea, a fost suspendat două etape de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal și a primit o penalitate de 2.000 de lei, după ce a primit cartonaș roșu în partida cu Universitatea Craiova.
Mijlocașul echipei Rapid, Ovidiu Herea, a declarat, vineri, că nu l-a faultat pe jucătorul formației Universitatea Craiova, Valerică Găman, la faza la care a fost eliminat de arbitrul Teodor Crăciunescu în meciul de vineri, din etapa a VIII-a a Ligii I, oficialii grupării giuleștene sperând ca fotbalistul să fie suspendat o singură etapă, se arată într-un comunicat al LPF, citat de MEDIAFAX.
„Nu i-am făcut nimic lui Găman. Nu l-am atins. Poate el în căzătură s-a lovit de mine. Nu sunt vinovat cu nimic. Nu am înțeles de ce am fost eliminat, mai ales la două-trei minute după acea fază. Aș vrea ca cei din comisie să nu mă suspende pentru că nu am făcut nimic„, a spus Herea după meci.
În cadrul aceleiași ședințe, Comisia de Disciplină a decis sancționarea maseurului Sorin Minea, de la Rapid, cu o lună de suspendare și o penalitate de 640 de lei.
Echipa Rapid a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, vineri, în deplasare, împotriva formației Universitatea Craiova, în etapa a VIII-a a Ligii I. Rapid a evoluat în inferioritate numerică din minutul 51, după ce Herea a fost eliminat de arbitrul Teodor Crăciunescu pentru că l-a lovit pe Găman.
Comisia de Disciplină a LPF a mai hotărât sancționarea jucătorilor Viorel Nicoară și Bogdan Străuț, de la Victoria Brănești, cu suspendare pentru un joc și o penalitate de 740 de lei fiecare, pentru eliminările din partida cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a VIII-a a Ligii I.
Jucătorul Laurențiu Iorga, de la Oțelul Galați, eliminat în partida cu Unirea Urziceni, a fost suspendat două etape și a primit o penalitate de 2.000 de lei, se mai arată în comunicat.
Comisia de Disciplină a LPF a mai decis sancționarea clubului FC Steaua cu avertisment pentru nerespectarea salutului jucătorilor gazdă la ieșirea din teren a fotbaliștilor oaspeți la finalul partidei cu Astra Ploiești, din cadrul etapei a VIII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER