Managerul Științei, Victor Pițurcă, a susținut astăzi o conferință de presă cu ocazia semnării contractului cu echipa din Bănie. Tehnicianul a parafat o înțelegere pe 5 ani și spune că își dorește să-și ducă mandatul la bun sfârșit.
„Revin și eu la Craiova. Am cochetat cu clubul și cu Adrian de un an de zile. Între timp am ajuns în Ghencea, pentru puțin timp. Am ajuns acum la Craiova, un club la care am ținut tot timpul. Aici am crescut, aici am făcut primii pași în fotbal și am avut și o perioadă extrem de bună aici ca antrenor. Am semnat pe 5 ani și sper să îmi duc mandatul la bun sfârșit. Adrian Mititelu a făcut eforturi deosebite pentru ca eu să preiau acestă echipă și va mai face eforturi, pentru că sunt un antrenor pretențios.”, a declarat Pițurcă într-o conferință de presă.
„Momentul nu este foarte bun și Craiova e pe un loc în clasament care nu face cinste nici nouă, nici suporterilor, dar sper ca lucrurile să se regleze pe parcurs. Nu am stabilit niciun obiectiv, dar ne dorim să formăm un grup în acești 4-5 ani și sper să fim inspirați să aducem jucători valoroși în iarnă. Personal, îmi doresc în primul an să jucăm într-o cupă europeană, dar va fi dificil. Jucătorii de acum au o mentalitate de care trebuie să se debaraseze, pentru a putea face performanță”, a mai spus Pițurcă.
„Am 5-6 jucători din țară la care mă gândesc, dar nu pot să-i aduc pe toți. Vom vedea și din străinătate, din alte campionate, sigur că am în vizor câțiva jucători. Eu mi-aș dori în al doilea an să ne batem pentru titlu. Dacă nu, în al treilea an e obligatoriu să-l iau.”, a mai declarat Pițurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER