Oțelul Galați își păstrează onorantul loc de lider, grație unui important succes obținut în fața unei declarate pretendente la titlu, Steaua.
Oțelul i-a șifonat debutul în campionat al lui Edi Iordănescu pe banca Stelei, iar postul de antrenor al formației din Ghencea a rămas din nou vacant. Gălățenii lui Dorinel Munteanu au reușit să-și consolideze poziția de lideri ai clasamentului, iar toată suflarea roș-alb-albastră este în extaz. Cristi Sârghi, autorul golului, s-a arătat entuziasmat de reușita lui, dar și de prestația echipei: „A fost un meci greu, cu multă încărcătură. Se băteau două echipe pentru primele poziții. Suntem o echipă omogenă și puternică pe teren propriu”, a afirmat fundașul gălățean.
„Fotbalul ne-a răsplătit!”
Cu proverbialul său echilibru, directorul general al clubului de la Dunăre, Marius Stan, a declarat după meci că Oțelul nu-și va pierde capul, intrând într-o perioadă de euforie: „Pentru noi, obiectivul rămâne același: o evoluție cât mai remarcabilă în campionat. Dacă vor jucătorii să-l schimbe din mers, e o bucurie pentru noi”, au fost spusele lui Stan. În completare, șeful Oțelului a declarat că fotbalul a răsplătit aseară echipa care a meritat cel mai mult: „Jucătorii au avut o atitudine de luptători adevărați, s-au dăruit extraordinar, am remarcat, fotbalul ne-a răsplătit și i-am felicitat.”
Nu mă interesează Steaua! Nu mă interesează ce a spus unul sau altul despre mine. Azi sunt fericit! Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul
Munti ne-a spus că nu trebuie să demonstrăm nimic, ci doar să ne facem jocul Cristi Sârghi, fundaș Oțelul
Sălăgeanu și-a pierdut un dinte!
Fundașul stânga al gălățenilor abia putea să vorbească la finalul victoriei cu Steaua. Era extrem de emoționat, dându-i chiar lacrimile când a fost întrebat cui dedică victoria: „I-o dedic mamei, o ființă specială!” De ce avea probleme în a se exprima Adrian Sălăgeanu (foto)? Un canin abia i se mai ținea în gură după un duel cu Romeo Stancu. „Gata, am pierdut dintele acesta, am primit un cot în gură de nu mai pot”, a îngăimat jucătorul Oțelului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER