Naționala feminină de handbal este cea mai bună echipă din lume a momentului, dacă ar fi să ne raportăm la deznodământul Cupei Mondiale. România a câștigat din nou la Aarhus, după 24-23 cu Norvegia în finală, dar, având în vedere caracterul amical al competiției, se poate spune că avem promisiuni pentru Europenele din decembrie.
Trupa lui Radu Voina și-a verificat în ultimele zile potențialul înaintea turneului final din Danemarca și Norvegia, în compania celor mai bune reprezentative din lume. Iar rezultatele au fost uluitoare, în condițiile în care selecționerul nu a avut la dispoziție, teoretic, cea mai bună echipă. Rând pe rând, tricolorele au învins campioana olimpică (Norvegia), campioana mondială (Rusia) și vicecampiona mondială (Franța), pe ultima în semifinala de sâmbătă, cu 23-21. De parcă toate aceste victorii nu ar fi fost de ajuns, România s-a văzut în postura de a-și măsura încă o dată forțele cu Norvegia. Finala mare de la Aarhus a început cum nu se poate mai rău pentru prima reprezentativă. Cristina Neagu a fost accidentată serios de Gro Hammerseng în minutul 2, interul României fiind nevoit să urmărească ulterior tot meciul de pe banca tehnică.
Melinda Geiger, pe post de Neagu
Șocul a fost resimțit timp de vreo șapte minute, până când jucătoarele care au evoluat mai puțin la națională au prins tupeu. Ada Moldovan, Mihaela Tivadar și Melinda Geiger s-au integrat rapid în planul gândit de Radu Voina la nouă metri, iar România a pus stăpânire pe joc. Tricolorele au jucat precum Barcelona la fotbal, cu atacuri așezate și inventive, construite cu răbdare, care au făcut șah-mat defensiva nordică, tricolorele ajungând în dese rânduri singure pe semicerc. România a condus cu 9-5 (min. 18), dar la pauză a fost totuși egal, scor 12-12, pe fondul unor ratări. Partea secundă a aparținut tot naționalei țării noastre, cu Melinda Geiger în rol de Cristina Neagu, care a făcut diferența de la nouă metri. Fetele lui Radu Voina s-au impus într-un final dramatic cu 24-23, un rol important avându-l portarul Paula Ungureanu, care a închis magistral toate culoarele în momente în care nordicele veneau tăvălug peste ele.
25 de mii de euro este premiul încasat de tricolore pentru câștigarea Cupei Mondiale
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER