Jucătoarea japoneză Kimiko Date Krumm, locul 67 WTA, a învins-o, luni, cu o zi înainte de a împlini 40 de ani, pe rusoaica Maria Șarapova, 23 de ani, fostă numărul 1 WTA, în primul tur al turneului de la Tokyo (premii de 2 milioane de dolari).
Date Krumm, beneficiara unui wild card, s-a impus cu scorul de 7-5, 3-6, 6-3, în fața jucătoarei din Rusia, cap de serie numărul 12 și locul 15 WTA, după un meci care a durat două ore și zece minute.
„Ea a fost numărul 1 mondial și este deținătoarea titlului la acest turneu. Este cu adevărat o jucătoare puternică, așa că a trebuit să joc la nivelul meu cel mai bun”, a declarat japoneza, care a recunoscut că a fost ajutată de numeroasele duble greșeli (11) comise de adversara sa.
Șarapova a făcut două duble greșeli când conducea cu scorul de 3-2 și 40-0 în setul al treilea. Rusoaica și-a pierdut servicul și apoi nu a mai câștigat nicun ghem.
„Adversara mea a făcut un meci foarte bun, în timp ce eu nu m-am simțit confortabil și nu mi-am putut găsi ritmul”, a afirmat Șarapova.
Kimiko Date Krumm, fostă numărul 4 WTA, s-a retras în 1996 din activitate, dar a revenit în 2008 și un an mai târziu a cucerit Openul Coreei de Sud de la Seul, devenind a doua cea mai vârstincă jucătoare care câștigă un turneu WTA, după Billie Jean King.
Pe tabloul principal de simplu al turneului de la Tokyo se află și Alexandra Dulgheru, numărul 28 WTA, care o va întâlni în prima rundă pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 43 WTA.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER