Josep Vandellos, avocatul antrenorului echipei FC Vaslui, a declarat că Juan Ramon Lopez Caro nu și-a primit salariul din luna iulie și a adăugat că oficialii clubului se implică în activitatea tehnicianului, informează ediția electronică a cotidianului As, care citează agenția EFE.
Vandellos a afirmat că oficialii grupării i-au cerut lui Lopez Caro să nu-l folosească pe jucătorul spaniol Alejandro Campano. „Lopez Caro nu a acceptat presiunile, astfel că legitimația jucătorului a fost declarată pierdută„, a spus avocatul.
Însă președintele Consiliului de Administrație al FC Vaslui, Ciprian Damian, a negat atât faptul că antrenorul este neplătit, cât și implicarea conducerii clubului în activitatea tehnicianului, a scris sursa citată.
Din cauza rezultatelor slabe înregistrate de FC Vaslui în primele etape, conducătorii clubului au încercat să-l facă pe antrenorul spaniol Juan Ramon Lopez Caro, angajat în această vară, să-și dea demisia pentru a nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de un milion de euro. Însă Caro a refuzat să plece, în ciuda presiunilor la care a fost supus, iar echipa a obținut trei victorii consecutive în campionat, în ultimele trei etape ale Ligii I.
Juan Ramon Lopez Caro a semnat, la jumătatea lunii iunie, un contract valabil pe trei ani cu FC Vaslui.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER