El: un sportiv consacrat, apreciat ca fiind printre cei mai buni centri din handbalul românesc. Ea: o tânără mamă care urcă pe catwalk pentru Bote. Dacă Mihai Rohozneanu, om de bază în naționala țării noastre în mandatul lui Aihan Omer, se poate lăuda cu mai multe trofee europene și o Cupă a României câștigată chiar în acest an cu UCM Reșița, Lena are în palmares un titlu de Miss Banat și unul de Top Model România.
Sunt împreună de aproape șapte ani la Reșița și nimic nu-i poate despărți, în ciuda faptului că amândoi sunt nevoiți să călătorească. Soția lui „Mișa” e localnică și dezvăluie că ea este cea care a făcut primul pas în relația lor în anul 2004. „Eu eram și atletă, ne-am întâlnit pe pistă când a venit cu echipa de handbal și l-am invitat în oraș, el era prea timid să o facă”, susține Lena, completată de soțul ei: „E adevărat, nimeni nu mă crede că nu eu am umblat după ea, ci invers”, se amuză jucătorul sosit în Banat de la Suceava.
Cei doi par foarte diferiți, poate aici e secretul. Lena îl convinge până la urmă pe Mihai să pozeze împreună și, deși acesta se simte în largul său pe semicercul terenului de handbal, acceptă pentru ea. „Sper să nu mă vadă băieții așa”, ezită sportivul, care se consolează apoi cu gândul că intră într-o mică vacanță.
Nu același lucru se poate spune și despre iubita sa, Lena. Blonda în vârstă de 22 de ani urmează să plece în Statele Unite pentru a participa la concursul „Cea mai sexy vampiriță din lume”. Un turneu în patru orașe mari de peste Ocean, organizat de celebrul designer Cătălin Botezatu și la care va participa și Bianca Drăgușanu.
„Prințesa” Sofia este mândria familiei!
Familia Rohozneanu se mândrește cel mai mult cu fetița Sofia Alexandra, în vârstă de 2 ani. „Mor dacă preferă handbalul în dauna modellingului”, spune Lena Rohozneanu despre micuța prințesă. „Totuși, chiar dacă seamănă mai mult cu el, ea deja mă copiază, are grijă cum se îmbracă și vrea să se machieze la fel ca mine”, adaugă tânăra mamă. Chiar și atunci când UCM Reșița joacă în deplasare, micuța Sofia este de cele mai multe ori și ea în tribună pentru a-l încuraja pe „tata Mișa”.
„Mihai este timid. Când m-a cerut în căsătorie, eram la cinema și mi-a spus la ureche: „Vrei să fii soția mea?”, Lena Rohozneanu, fotomodel
„Sofia e o binecuvântare pentru noi. Când sunt singur, mă ajută și soacra mea, pentru că eu am antrenamente”, Mihai Rohozneanu, handbalist UCM Reșița
39 de selecții a adunat Mihai Rohozneanu sub tricoul echipei naționale, pentru care a și marcat 65 de goluri
articol scris de Cornel Biholari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER