Rutierul spaniol Ezequiel Mosquera, care a ocupat locul doi la Turul Spaniei, a fost depistat pozitiv la un control antidoping în 16 septembrie, în etapa a XVIII-a a competiției.
Alături de Ezequiel Mosquera, a fost depistat pozitiv și coechipierul acestuia de la echipa Xacobeo, David Garcia, ambii cu HES (Hydroxyethylamidon), o substanță ce fluidizează sângele. Acest susbtitut de plasmă sanguină poate masca luarea de EPO, ducând la scăderea hematocritului.
Cei doi sportivi au anunțat prin managerul lor, Juan Campos, că nu au primit nicio notificare în acest sens. „Dacă rutierii vor primi vreo notificare vor invoca un viciu de procedură, deoarece instanțele internaționale trebuie în primul rând să comunice acest lucru sportivilor și apoi presei”, a declarat Campos.
„Singura îndoială în privința lui Mosquera este că a luat un ser care până acum nu era interzis de Uniunea Internațională de Ciclism (UCI), la cursa contracronometru din etapa a XVII-a a Turului Spaniei, la 15 septembrie, la Penafiel”, a adăugat Campos.
Cazurile lui Mosquera și Garcia coincid cu anunțul conform căruia rezultatul unui test antidoping la care a fost supus Alberto Contador în timpul Turului Franței din acest an a fost anormal. Contador a explicat acest rezultat printr-o contaminare alimentară. Testul a fost efectuat la 21 iulie, în a doua zi de pauză a Turului Franței, competiție pe care ciclistul spaniol a câștigat-o pentru a treia oară.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER