Curtea Constituțională a respins, joi, excepția de neconstituționalitate invocată de avocații în cadrul procesului „Valiza”, astfel că dosarul se va întoarce la instanța supremă pentru continuarea dezbaterilor, suspendate în urmă cu șapte luni.
Curtea Constituțională a luat în discuție, joi, excepția de neconstituționalitate invocată în cazul „Valiza” în care finanțatorul FC Steaua București, George Becali, este judecat pentru corupție, judecătorii CC respingând susținerile avocaților referitoare la încălcări ale legii fundamentale.
Luni, președintele Traian Băsescu a promulgat Legea privind modificarea și completarea Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevede că procesele nu se vor mai suspenda în urma invocării excepțiilor de neconstituționalitate – subterfugiu speculat excesiv, în ultimii ani, de către avocați, pentru a lungi judecarea dosarelor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER