HCM Constanța dă piept, astăzi, în deplasare (ora 16:30, în direct pe Digisport), cu nemții de la SC Flensburg, într-un meci din cadrul etapei a doua a Grupei D din Liga Campionilor. După ce au fost surclasați în propriul fief de Croația Zagreb, „marinarii” încearcă marea cu degetul, echipa din nordul Germaniei fiind o forță a handbalului european, fostă finalistă în Champions League în 2004 și 2007.
Nemții au încheiat pe poziția a treia sezonul trecut în Bundesliga, cel mai puternic campionat al lumii, în spatele coloșilor Kiel și Hamburg, dar în fața supergrupării Rhein Neckar Löwen, iar în prezent ocupă locul al cincilea după șase etape. Conduși de pe teren de magicienii danezi Mogensen sau Hansen, germanii fac ravagii mai ales în confruntările de acasă. Întrucât Campus Halle e supranumită „Iadul Nordului”, deține o capacitate de aproape 6.500 de locuri și e asimilată cu un crematoriu din care, se spune, rămâne doar cenușa formațiilor vizitatoare. Sinistra imagine e conferită de cifrele listate în dreptul partidelor jucate pe teren propriu de SC Flensburg. Astfel, din iulie 2007, nemții au suferit doar șapte eșecuri și cinci remize! În rest, 119 victorii savurate de aproape 750.000 de spectatori în total, succese ce fac din Flensburg o candidată la locul secund în Grupa D, după „galacticii” de la Ciudad Real.
E criză și în Flensburg
„Atmosfera este impresionantă, iar lumea stă numai în picioare în anumite secvențe ale partidelor importante. Aici, publicul este al optulea jucător și îi poartă pe băieți spre victorii. Datorită acestui aspect, doar echipe precum Kiel și Hamburg ne pot pune probleme. O mare problemă însă pentru oamenii de aici e partea financiară. Flensburg nu e o zonă atât de bogată și fanii, uneori, preferă să dea banii pe biletele pentru meciurile din Bundesliga, așa că nu știu dacă sala va fi plină și cu HCM”, a descris atmosfera pentru ProSport Patrick Keller, reprezentantul fanilor lui Flensburg. Cadrul nu-i sperie pe constănțeni, care au ajuns la Flensburg după o călătorie cu autocarul (Timișoara – Budapesta), avionul (Budapesta – Hamburg) și din nou autocarul (Hamburg – Flengsburg). „Avem de luat o revanșă, vom face tot posibilul și nu ne sperie atmosfera din sală!”, a declarat Alex Csepreghi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER