Daniel Niculae nu a putut să se opună înfrângerii pe care Monaco a suferit-o aseară, scor 0-1, pe teren propriu, contra lui Brest, dar toate gândurile sale se îndreaptă acum către națională. Vârful român se teme de trupa lui Blanc, care, după eșecul de la Mondiale, este decisă să demonstreze că rămâne o echipă de top a Europei.
Chiar și așa, cu multă atenție, tricolorii își pot atinge obiectivul, trei puncte la Paris.
„Aștept meciul cu Franța cu mare nerăbdare. Respectăm echipa Franței, dar nu ne temem. Vom juca cu seriozitate și ambiție. Echipa Franței dispune de mulți jucători tineri, care vor dori să demonstreze că își merită locul. Sunt mulți jucători din campionatul Franței în lot, după dezamăgirea de la CM din Africa de Sud. Nu cred că Franța este fragilă sau slăbită. E un nou grup acum, o nouă istorie. Va fi greu, și noi vrem să luăm cele trei puncte pentru a rămâne în cărțile calificării. Vom da totul și dacă vom avea un joc bun, defensiv și ofensiv, putem obține ce ne-am propus. Deși Franța rămâne favorita grupei, mergem la Paris să învingem„, a spus Niculae.
Franța-România va avea loc la 9 octombrie, de la ora 22.00, în grupa D de calificare la Euro-2012, și va fi transmis în direct de ProTV și pe www.sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER