Așa cum ProSport a anunțat săptămâna trecută, Răzvan Lucescu l-a chemat pe Ștefan Radu (foto, în spate) pentru meciul de sâmbătă, cu Franța, de la Paris.
Neînțelegerile dintre oficialii FRF și Ștefan Radu sunt istorie! Lăudat etapă de etapă în Italia, jucătorul de 23 de ani a fost convocat de Răzvan Lucescu în lotul României pentru meciul cu Franța. Ieri, Radu a fost integralist pentru formația sa în partida câștigată în fața Bresciei și în urma căreia Lazio a urcat pe primul loc în Serie A.
Ultima apariție în tricoul „naționalei” pentru el datează de acum doi ani, când antrenor era Victor Pițurcă. Mai exact, de la înfrângerea de acasă cu Lituania (0‑3), când a fost înlocuit la pauză. A urmat apoi partida cu Insulele Feroe, unde a fost doar rezervă, și apoi nu a mai fost convocat. Deși evoluțiile de la Lazio îl recomandau, reintrarea lui în circuit a fost oprită în dese rânduri de problemele de comunicare dintre FRF și jucător.
9 selecții are Ștefan Radu la echipa națională. A debutat în noiembrie 2006, în amicalul cu Spania (1-0)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER