Evoluția din meciul cu Sportul l-a încântat peste măsură pe Gigi Becali. Chiar dacă Steaua a jucat cu o echipă modestă, latifundiarul i-a ridicat iar în slăvi pe jucători. Principalul vizat a fost Florin Gardoș, mezinul echipei, care a fost comparat chiar cu Lucio, fundașul lui Inter Milano.
Năravul lui Gigi Becali de a lăuda jucătorii nu este ceva nou. Modul acesta de a se manifesta l-a făcut celebru pe patronul din Ghencea, care de-a lungul timpului a făcut gafă după gafă din acest punct de vedere. În ultimii ani a devenit practic o regulă ca fotbaliștii care au parte la un moment dat de laudele exagerate din partea lui Becali să plece de la Steaua pe ușa din dos. Tocmai din acest motiv, Florin Gardoș ar trebui să fie atent, pentru că, începând cu Andrei Cristea și terminând cu Dayro Moreno, toți cei care au fost la un moment dat în grațiile latifundiarului au sfârșit prost.
„E ca Lucio sau Gică Popescu”
Ieri, la aproape 24 de ore după meci, Becali a început timid să-l „umfle” pe fundașul adus de la Concordia Chiajna. „Puteam să laud aseară un jucător, cum lăudam pe vremuri… tânăr, știți la cine mă refer, dar nu mai vreau să-l laud. E genul de fundaș care îmi place mie, e genul lui Lucio sau Gică Popescu”. Apoi, Gigi a explicat despre cine e vorba: „Mie mi-a zis Hagi mai demult că axul central e cel mai important. Gardoș a stat mai aproape de centrul terenului decât Geraldo și ceilalți fundași de marcaj. A avut câteva incursiuni…”
Îl vrea iar pe Găman
Patronul Stelei a continuat și a dezvăluit ce plan pusese la cale în vară, împreună cu Victor Pițurcă. Cei doi sperau să-l aducă lângă Gardoș fie pe Papp de la FC Vaslui, fie pe Găman de la Craiova, astfel încât să formeze o linie de fund tânără și solidă. „Aveam strategie să fac o apărare cu Gardoș și Găman sau Gardoș și Papp de la Vaslui. Nu l-am luat pe Găman, dar până la urmă Craiova o să-l vândă. Vor avea nevoie de bani, și Piți o să-l dea, e un tip pragmatic”, a conchis Becali.
3 meciuri ca titular are Gardoș în acest moment la Steaua, cu Timișoara, Napoli și Sportul
Alți jucători lăudați de Gigi
Pe Andrei Cristea îl voi vinde într-un an, doi cu 20-30 de milioane de euro Gigi Becali primăvara 2005
Vali Badea este cu trei clase peste Inzaghi. O să ajungă cel mai mare atacant din România Gigi Becali toamna 2006
În Szekely îmi pun cea mai mare bază. Este un jucător de mare valoare, care într-un an de zile va face senzație în România Gigi Becali vara 2008
Pe Dayro Moreno voi lua între 10 și 40 milioane. Va ajunge cu siguranță la echipele mari din Europa Gigi Becali toamna 2008
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER