Plecarea lui Tică Dănilescu de la Dinamo a lăsat vacant un post extrem de important în organigrama clubului din Ștefan cel Mare, iar oficialii formației „alb-roșii”. Cea mai plauzibilă variantă ar fi venirea lui Dănuț Lupu, dar nici Mihai Stoica, proaspăt plecat de la Vaslui, nu ar fi o pistă de neluat în seamă.
Victor Becali consideră însă că venirea unui conducător anume nu va rezolva criza fotbalistică prin care trece Dinamo. „Nu știu de ce n-ar fi compatibil Mihai Stoica cu Dinamo, dar eu n-am auzit de așa ceva. Nu știu dacă echipa va începe să joace de mâine dacă vine un conducător sau altul. Eu nu sunt nici conducător, nici antrenor la Dinamo, Andone face cum consideră el că este mai bine. Noi de dăm cu părerea, important e ce spun cei care conduc acest club”, a declarat Victor Becali la gsptv.
În ceea ce privește derby-ul din etapa viitoare, Becali este de părere că niciuna dintre cele două echipe nu pleacă din postura de favorite, în timp ce la meciul cu Franța un rezultat de egalitate poate fi unul mulțumitor. „Nu cred că într-un derby Dinamo-Steaua există favorite. Cred că ar trebui să fim rezervați în privința meciului din Franța. Ideal ar fi să câștigăm, dar e bun și un rezultat de egalitate. Un egal mi se pare mai la îndemână. Cristi Tănase a jucat bine în acest început de campionat, dar probabil că selecționerul vede lucrurile altfel. Mie mi se pare logic să joace jucătorii care sunt în formă”, a încheiat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER