Avionul devenise o jucărie prinsă în mijlocul unei furtuni incredibile. Pierdea sute de metri altitudine în doar câteva secunde, apoi urca, încet, încet, înainte de a pierde din nou alte sute de metri. Pasagerii erau albi la față, iar țipetele femeilor răzbăteau întreaga aeronavă. Majoritatea celor de la bord se rugau în gând, convinși fiind că le sosise ceasul.
Par scene desprinse din cel mai tare film de acțiune, dar ele s-au întâmplat aievea, iar cei care le-au trăit au fost componenții naționalei de fotbal a României, participantă la Campionatul Mondial din Mexic, 1970.
„Pe geam vedeam numai flăcări”
Augustin Deleanu, fostul jucător al lui Dinamo, retrăiește acele momente. „Eram în drum spre Mexic, la Mondiale. Făcusem escală la Bruxelles, iar de acolo ne-am îmbarcat într-o Sabena, cursă de linie, cu direcția Ciudad de Mexico. Undeva, deasupra New York-ului, a început nebunia. Am intrat într-o zonă cu mari turbulențe, apoi aveam să aflăm că am trecut printr-un ciclon. Ne uitam pe geam și vedeam numai flăcări, de la fulgere. Piloții păreau că nu mai au controlul aeronavei, pentru că odată ne duceam în jos, de ziceam că gata, până aici ne-a fost, după care se oprea, începeam iar să urcăm și iar cădeam, și tot așa. Ziceam că acum se rupe avionul. Eram cu toții muți. Dobrin, Lupescu, Liță Dumitru și Ghiță Aristică, de la Bacău, erau cei mai fricoși. Mă uitam la fețele lor și vedeam cum arată groaza. Teama era sporită și de faptul că afară era noapte, iar în întuneric flăcările alea de la fulgere apăreau și mai înspăimântătoare. Stewardesele țipau întruna, să ne punem centurile, dar cine naiba se mai gândea la centură? Eram la mâna lui Dumnezeu. Când am ieșit din iadul ăla, nici nu știu după cât timp, am zis că m-am născut a doua oară. Iar când am coborât, Dobrin, încă terorizat de întâmplarea prin care trecusem, a spus că el nu se mai întoarce cu avionul, ia vaporul până acasă!”.
„Trosneau aripile ca vreascurile!”
Nicolae Lupescu, tatăl lui Ionuț, actualul director executiv al FRF, își amintește că „totul a durat câteva zeci de minute. Nu există cuvinte care să reproducă groaza prin care am trecut atunci. Fulgerele băteau în aripile avionului, iar acestea trosneau ca vreascurile. Îmi transpiraseră mîinile de frică, nu alta! Noi eram mai în coada avionului, iar femeile din față țipau, stewardesele umblau de la un pasager la altul încercând să mențină calmul, dar și ele erau îngrozite, le citeai nesiguranța pe față. Au fost momente când simțeam că viața noastră atârnă de un fir de păr!”.
Nunweiller și Securitatea
Augustin Deleanu rememorează reîntâlnirea de peste ani cu Radu Nunweiller, după ce acesta alesese să rămână în Elveția: „Eram vicepreședinte la Victoria București și am mers la Zürich pentru tragerea la sorți din cupele europene. Am vorbit cu Radu la telefon să ne vedem undeva. El se stabilise la Lausanne. Ajung la Zürich, sună-l pe Radu, iar el îmi dă întâlnire la o benzinărie. Timp de două ore l-am sunat de zeci de ori și îmi tot dădea indicații cum și pe unde s-o iau, dar mă trezeam înapoi în benzinăria aia. Când a apărut, în sfârșit, mi-a spus că el a fost tot timpul acolo, în benzinărie, dar m-a tot plimbat de colo până colo să vadă dacă am «coadă» după mine. Știa că e în vizorul Securității Române și s-a temut ca nu cumva să mă fi urmărit pe mine ca să ajungă la el!”.
Poker, unu la unu
Deleanu a stat în cameră la Guadalajara cu Dobrin (foto, în dreapta) și povestește un episod amuzant. „După ce se dădea stingerea, venea Radu Nunweiller (n.r. – foto, sus) și se punea la poker cu Dobrin, unu la unu. Jucau ore în șir. Bine, asta până să intrăm în meciuri. Într-o seară, se strânsese un pot mare de tot, vreo 400 de dolari. Radu a decartat un popă, iar Dobrin trei cărți, nu mai știu ce erau. Când a venit momentul să se arate cărțile, lui Radu îi intrase o chintă normală, iar Dobrin, surpriză, avea full de popi! Full de popi, în condițiile în care Radu a avut din prima doi popi, din care unul îl decartase. Era clar că Dobrin trișase. Dă-i acuze de-o parte și de alta, cert este că până la urmă au împărțit potul în seara aia”.
Cinci dolari „fetița”
Cum delegația României a ajuns în Mexic cu o lună și jumătate înainte de startul Mondialului, pentru aclimatizare, fotbaliștii au resimțit pe parcursul șederii acolo nevoile necesare unui tânăr. „Erau zile în care eram lăsați liberi. Mergeam repede la fete, le luai cam cu cinci dolari bucata, dar tipe frumoase mexicancele și țineau la distracție. Bani n-aveam cine știe ce, dar suficienți pentru ce ne trebuia. Păi, am avut diurnă cam doi dolari pe zi, plus 150 de dolari primă de la federația noastră că am bătut Cehia, la care s-au adăugat câte 100 de dolari de om de la brazilieni, ca să încurcăm Anglia! N-am încurcat-o, dar băieți valabili brazilienii, ne-au dat oricum banii”.
După ce-am ieșit din ciclon, unul dintre piloți a apărut în ușa cabinei. Era ud leoarcă de sus până jos, lucru care spunea totul despre cât de gravă a fost situația cu adevărat Augustin Deleanu, Dinamo, fost component al naționalei în Mexic 1970
La un moment dat am luat poza cu Ionuț, care avea doi ani, am ținut-o la piept și am început să mă rog. Cred că niciodată n-am fost mai aproape de moarte ca atunci! Niculae Lupescu, Rapid, fost component al naționalei în Mexic 1970
Articol publicat de Ioan VIOREL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER