Toată lumea a discutat în ultima săptămână de faptul că orice alt rezultat în afară de victorie, contra Franței, ne scot din calculele calificării. Rezultatele puțin scontate de ieri ale Belarusului și Bosniei ne-au mai ridicat moralul și parcă un egal pe Stade de France nu ar fi chiar un dezastru.
Ar fi chiar o performanță, dacă este să judecăm din punct de vedere al valorii individuale a jucătorilor sau a echipelor de proveniență. Dacă tricolorii îl au vârf de lance pe Chivu, unul dintre puținii jucători care evoluează la o echipă cu adevărat grea din Europa, „cocoșii” au un CV mult mai impresionant: Chelsea, Manchester United, Arsenal, Lyon, Marseille sau Real Madrid sunt formațiile de proveniență ale lui Malouda, Evra, Clichy, Gourcuff, Valbuena sau Benzema.
Mai mult, judecând după cotațiile site-ului de specialitate transfermarkt.de, francezii au un lot de peste 4 ori mai scump decât al României; 70 de milioane de euro este valoarea totală a jucătorilor lui Lucescu, față de 300 de milioane, a adversarilor. Mai mult, Chivu este singurul jucător care „sare” de 10 milioane, fiind cotat la 15,5, în timp ce francezii au 13 astfel de jucători, cel mai scump fiind Benzema, cotat la 25 de milioane.
6,5 milioane este cota de piață a lui Raț, cel de-al doilea cel mai bine cotat fotbalist român; niciun jucător din lotul Franței nu are o cotă de piață atât de slabă, cel mai ieftin fiind Blaise Matuidi – 7 milioane
750 mii este valoarea de piață a lui Florescu, cel mai slab cotat jucător din lotul tricolorilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER