Răzvan Lucescu spune că naționala a mers pe Stade de France ca să câștige, nu să scoată un egal. Selecționerul crede că suntem dezavantajați în situații decisive și acuză mentalitatea noastră: „Suntem labili psihic, avem un tupeu superficial” „Noi suntem foarte frustrați. Am făcut o primă repriză modestă, ca posesie, dar am avut momente în care am controlat și noi jocul. A venit faza asta, e o poziție de ofsaid și la revedere. Ne-au surprins că au înscris din ofsaid. Nu a fost deloc ușor, ne-au supus unei presiuni mari. Principala lor armă e momentul în care recuperează balonul, au viteză, tehnică, scot adversarul din joc. Să fie clar: nu ne-am dus la egal pe Stade de France, ne-am dus cu gândul să câștigăm„, a declarat Răzvan Lucescu la gsptv „Suntem dezavantajați în situații decisive! Suntem labili pishic”
„Problema e că suntem dezavantajați în situații decisive. Avem nevoie de susținere totală în săptămâna meciului, nu de scandaluri care să afecteze echipa. Suntem fragili psihic, avem la suprafață un tupeu superficial, nu stăm bine din punct de vedere moral. Șanse sunt destule să ne calificăm”, a mai spus selectionerul
Bogdan Stancu: „Dacă am fi pus mingea jos, reușeam să marcăm”
„Francezii nu au părut niște jucători veniți după altă planeta. Nu știu ce s-a întâmplat în prima repriză, parcă ne-a fost puțin teamă. Diferența în repriza a doua a fost că ne-am creat ocazii și, cu puțin noroc, puteam chiar să câștigăm acest meci. Însă trebuie să punctăm și valoarea individuală. Am jucat prea mult pe sus. Dacă puneam mingea jos, poate am fi înscris”
Maftei: „Aveam nevoie de noroc” „Fiecare își dorește să joace, cei care au fost pe teren au făcut un meci bun. Din punct de vedere tactic am stat bine, cu puțin noroc, pentru că norocul face parte din joc, puteam avea un rezultat bun. La fel și cu Albania sau cu Belarus. Am primit mesaje după meci că a fost ofsaid la primul gol, dar asta este, nu mai putem face nimic”, a spus și Maftei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER