Contrar așteptărilor, România are doar două puncte după trei meciuri în preliminariile pentru Euro 2012 și ocupă penultimul loc în grupă. Situația tricolorilor nu îl sperie pe Răzvan Lucescu, cel care crede că echipa mai are șanse să se califice, având și un plan pe care trebuie să îl urmeze.
Calificarea la turneul final european de peste doi ani poate fi obținută după un raționament destul de simplu. În primul rând, naționala nu și-ar mai permite decât un singur eșec până la finalul calificărilor și acela ar trebui să fie cu Franța, cea care, „în mod normal, câștigă pe teren propriu cu Bosnia”. După calculele lui Răzvan Lucescu, Chivu și compania vor trebui să obțină victorii pe linie pe teren propriu cu Bosnia, Belarus și Luxemburg. Singura remiză acceptată până la finalul preliminariilor este una pe terenul echipei în care vedete sunt Dzeko și Misimovic, pentru ca tricolorii să mai aducă încă șase puncte din deplasările din Luxemburg și Albania. Ne batem cu Bosnia Odată făcut planul de calificare, Răzvan Lucescu a luat la „puricat” și echipele cu care se duelează pentru calificarea la Euro 2012. Singura adversară serioasă în ochii selecționerului rămâne Bosnia, care suferă din punct de vedere al organizării, fiind puternică doar la individualități. Albania este bună doar în defensivă, acolo unde se „baricadează și este greu să îi desfaci”, după cum spune selecționerul nostru, iar Belarus este în creștere, dar jucătorii acestei reprezentative nu au experiență, lucru care s-a văzut în meciul cu Luxemburg.
„Meciul cu Franța nu ne-a scos deloc din lupta pentru calificare!”, Răzvan Lucescu, selecționer România
„România nu mai este sub nicio formă ceea ce a fost odată. Dacă am avea și noi jucători de la Arsenal sau Real Madrid, am juca altceva”, Răzvan Lucescu, selecționer România Tricolorii, la botez Chiar dacă România a plecat învinsă de la Paris, unul din membrii staff-ului tricolorilor au și motive de bucurie. Sorin Mâinea, unul din maseurii naționalei și-a botezat aseară băiatul nou-născut în prezența câtorva din jucătorii care au făcut parte din echipa care a înfruntat Franța sâmbătă seară. Astfel, Maftei (foto), Marius Constantin și Bilașco au fost alături de „Rachețu”, așa cum este poreclit cel care este maseur și la Rapid București.
Rezultate Grupa D: România – Albania 1-1 Luxemburg – Bosnia 0-3 Franța – Belarus 0-1 Belarus – România 0-0 Albania – Luxemburg 1-0 Bosnia – Franța 0-2 Luxemburg – Belarus 0-0 Albania – Bosnia 1-1 Franța – România 2-0
Clasament:
1. Franța 3 2 0 1 4-1 6 2. Albania 3 1 2 0 3-2 5 3. Belarus 3 1 2 0 1-0 5 4. Bosnia 3 1 1 1 4-2 4 5. România 3 0 2 1 1-3 2 6. Luxemburg 3 0 1 2 0-4 1
Următoarele meciuri:
12 octombrie: Franța – Luxemburg Belarus – Albania 25 martie 2011: Luxemburg – Franța 26 martie 2011: Albania – Belarus Bosnia – ROMÂNIA 29 martie 2011: ROMÂNIA – Luxemburg 3 iunie 2011: ROMÂNIA – Bosnia Belarus – Franța 7 iunie 2011: Belarus – Luxemburg Bosnia – Albania 2 septembrie 2011: Luxemburg – ROMÂNIA Belarus – Bosnia Albania – Franța 6 septembrie 2011: ROMÂNIA – Franța Bosnia – Belarus Luxemburg – Albania 7 octombrie 2011: Bosnia – Luxemburg ROMÂNIA – Belarus Franța – Albania 11 octombrie 2011: Albania – ROMÂNIA Franța – Bosnia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER