România a pierdut sâmbătă seara în Franța, iar calificarea la Euro 2012 este din ce în ce mai greu de obținut. Singurul fotbalist român din Premier League crede că naționala reflectă grava situație în care este România că țara. „N-avem forță, ăsta e adevărul. Din niciun punct de vedere. Nici ca jucători, nici ca echipă, nici ca țară. Am intrat pe teren prea fricoși, prea copleșiți și ne-a fost greu să ne dezmeticim. Din păcate, nu prea dăm goluri. Așa ca echipă suntem destul de greu de bătut, însă dacă luăm gol revenim extrem de greu. Naționala de azi e precum țara pe care o reprezintă. N-avem forță și încercăm să suplinim asta prin diverse sacrificii”, a spus Tamaș pentru adevarul.ro
Jucător de bază la WBA, ocupanta locului 6 în cel mai puternic campionat din lume, Tamaș a spus că unii jucători de la echipa națională sunt afectați de criticile din țară.
„Eu m-am detașat de asta, dar îi simt pe unii colegi afectați. E și normal, din moment ce sunt la mâna altora. În Anglia nu e așa, bați, pierzi atmosfera e la fel. De când s-a terminat un meci, nu ai de ce să te mai gândești la el. Păi eu, dacă aș sta mă gândesc la toate eșecurile din cariera mea, ce ar trebui să fac, să mă dau cu capul de pereți?”, a mai spus Tamaș.
50 de meciuri are Tamaș la echipa natională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER