O tipă comunicativă și directă, Sorana Cîrstea a acceptat un dialog deschis despre un subiect delicat: coborâșul vertiginos din vârful WTA, unde anul trecut bifa cea mai bună clasare, locul 23.
Sezonul acesta nu a fost prea bun. Ce s-a întâmplat? A fost un an care nu a decurs așa cum mi-am dorit, însă eu sunt liniștită și pozitivă, pentru că sunt tânără, la început de carieră și am potențial să fiu în top, iar rezultatele vor veni de la sine, atât timp cât muncesc.
Ai schimbat vreo patru antrenori anul acesta. A avut urmări asupra jocului tău acest fapt? Acum mă antrenez cu Gil Reyes, Darren Cahill și Sven Groeneveld de la Adidas. Mă simt bine în această echipă și sunt mulțumită de cum merg lucrurile. Toate schimbările de anul acesta m-au afectat și din cauza asta acum caut stabilitate, iar echipa Adidas exact asta îmi oferă. De la prezența pe tablourile principale, acum joci în calificări…Probabil pare dificil, însă nu o consider o mare tragedie. Uneori e mai bine să vii din calificări, pentru că deja ai meciuri în picioare și ești acomodat cu toate condițiile. Care e diferența dintre Sorana de acum și cea din 2009? Pot să spun că sunt o jucătoare mult mai bună din toate punctele de vedere, față de anul trecut. Cel mai important e că am evoluat mai întâi ca persoană și apoi ca jucătoare, pentru că, dacă sunt fericită în afara terenului, voi fi și pe teren, și nu invers.
De ce a durat atât de mult să îți revii? Accidentarea la călcâi mi-a afectat mult începutul de an, iar până am prins încredere din nou au trecut câteva luni bune. Recuperarea nu se termină în momentul în care dispare durerea, ci când mental tu nu te mai gândești și nu mai conștientizezi fiecare pas și îți recapeți încrederea în a folosi acea parte a corpului (câlcâiul la mine) fără să o mai menajezi.
Anul trecut ai învins-o pe Wozniacki de două ori. Va exista și o a treia victorie? Așa cum am mai spus, eu pot să bat pe oricine, oricând, pentru că am jocul necesar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER