Ioan Andone spune că derby-ul cu Steaua este decisiv pentru „câini”, care dacă nu se vor impune se vor depărta serios de obiectivul fixat la începutul sezonului. Totuși, „Fălcosul” spune că atâta timp cât în fotbal se poate întâmpla orice, Dinamo nu poate fi scoasă din cărți.
„Steaua a schimbat 20 de jucători în această vară, nu știu cât de omogeni sunt. Pentru noi e cam decisiv acest meci, pentru că ne-am depărta mult de echipele fruntașe. Steaua a recuperat 11 puncte în 17 etape, la fotbal se poate orice. Campionatul e mai diluat, mai spectaculos și se pierd multe puncte pe drum. Nu putem vorbi acum de favorite la titlu, la Liga Europa…”, a spus Andone la Sport.ro.
Andone a comentat și suspendarea lui Andrei Cristea, la care se aștepta: „Aseară auzisem, dar nu prea îmi venea să cred că-i poate ridica suspendarea. N-am înțeles de la Râpă cum putea fi lovit cu capul pe spate. Dacă exista posibilitatea să joace, vă dați seama că ar fi jucat. E un jucător foarte bun, a trecut pe la ambele echipe, e actualul golgheter al României. Mie nu-mi dă cu nimic peste cap această decizie. Mă așteptam să fie suspendat”.
Tehnicianul alb-albaștrilor spune că se va decide în privința primului 11 în următoarele zile: „Liviu Ganea s-a antrenat, dar nu e apt 100%. Am probleme cu N’Doye. Dar vedem mâine și poimâine și apoi iau decizii în privința echipei. Trebuie să continuăm tradiția, Steaua nu a mai bătut la noi de cinci ani. Dănciulescu poate fi decisiv”.
Meciul dintre Dinamo și Steaua se va juca duminică, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER